O să aflăm adevărul despre Revoluţia din 1989 atunci când nici nu va mai conta, când vor fi demult duşi cei care acum, din motive lesne de înţeles, refuză să desecretizeze evenimentele din urmă cu peste 20 de ani. Adevărul sau frânturi de adevăr le vor fi dezvăluite copiilor şi nepoţilor noştri, fapt divers, atunci, care nu-i va mai interesa. Sau îi va interesa în aceeaşi măsură în care, acum, ne interesează pe noi ce s-a întâmplat la 1821 sau la 1848. Deşi eram foarte mic în momentul ’89, imaginile de proastă calitate, datate „22 DEC.”, undeva pe partea din dreapta jos a ecranului mi-au urmărit copilăria. Asta pentru că, fiind mazilit în mediul rural în vacanţa de iarnă, nu aveam cum să văd altceva în lungile seri cu temperaturi mult sub 0 grade Celsius, decât discuţii despre Revoluţie, la singurul post de televiziune care exista atunci. Imaginile, parcă mereu aceleaşi, erau însoţite de întrebarea „a fost sau n-a fost?”.

A fost lovitură de stat sau Revoluţie? Nimeni nu ştie cu exactitate nici acum ce şi cum a fost. Cert este că nişte oameni au murit, iar demersul lor a fost dus în derizoriu de ceea ce a urmat, în ultimele două decenii. Au avut de câştigat tot ei, eşalonul doi al Partidului Comunist, românii de rând beneficiind, în cel mai bun caz, de dreptul de a pleca din ţară. Familiile celor căzuţi au rămas până astăzi cu întrebări fără răspunsuri. Principala întrebare la care eu n-am reuşit să găsesc un răspuns logic este de ce schimbarea din decembrie ’89 n-a putut fi făcută fără vărsare de sânge, ca în celelalte ţări foste comuniste? Până la urmă, a ieşit tot cum au vrut ei. De ce a mai fost nevoie de toate dezinformările din acele zile în care, mulţi dintre cei care ne conduc astăzi şi-au aruncat carnetele roşii în WC şi au stat ascunşi sub mesele din sufragerie până după anul nou?

În urma cantităţii impresionante de emisiuni gen