Ministrul Transporturilor,Ramona Mănescu, afirmă că a respins propunerea FMI de intrare în insolvenţă a unor companii cu datorii, precum CFR Marfă şi CFR Călători,că aşteaptă bani de la buget, dar şi măsuri de rentabilizare de la manageri, în caz contrar restructurarea urmând să fie "de sus în jos".
"Pentru mine, din punctul meu de vedere nu este chiar cea mai bună soluţie (intrarea însolvenţă, n.r.). S-a pus problema ca CFR Marfă să intre în insolvenţă şi CFR Călători, toate companiile. FMI-ul a propus şi eu am respins ideea din start ca în scrisoarea de intenţie, deci în scrisoarea agreată cu FMI-ul, să se spună acest lucru, că trebuie să intre în insolvenţă. FMI-ul a acceptat această obiecţie pe care am avut-o, cu condiţia ca noi să restructurăm, să rentabilizăm, să dovedim că putem şi fără să intrăm în insolvenţă", a afirmat ministrul la un post de televiziune, intrebata fiind dacă ar fi de acord cu intrarea în insolvenţă a companiilor din subordinea ministerului care acumulează datorii.
Mănescu a spus că la Ministerul Transporturilor sunt "o grămadă de datorii" şi multe probleme nerezolvate de ani de zile pe care le-a "moştenit" la preluarea mandatului. "Eu am o grămadă de datorii la Ministerul Transporturilor. (...) Nu am reuşit să le plătesc pentru că domnul Voinea (ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, n.r.) nu mi-a dat bani şi pentru că bugetul României nu a fost... Sigur că am vorbit (cu Voinea, n.r.). Eu sper că nu mi i-a dat că nu are bani, pentru că dacă are bani şi nu mi i-a dat ar fi foarte grav. Cinstit", a declarat ministrul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor a afirmat că deşi este dificil pentru cei care construiesc bugetul să "aranjeze" cifrele în aşa fel încât să nu fie depăşit deficitul, în condiţiile în care nivelul datoriilor este atât de ridicat, soluţia ar trebui să vină şi de la Buget.
"La Minis