Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu şi PDL duc campanie mincinoasă care îl vizează pe Ponta

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 15 decembrie 2013 ·

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, afirmă, duminică, pe Facebook, că Traian Băsescu şi PDL duc o campanie mincinoasă, care îl vizează pe premierul Victor Ponta, el precizând şi că liderul grupului PDL, Mircea Toader, ştia de introducerea pe ordinea de zi a Camerei a modificărilor la Codul Penal. “Constat faptul că PDL şi Traian Băsescu mint şi dezinformează. Acesta este adevăratul atac la statul de drept. Va trebui să luptăm împotriva acestor lucruri care ne fac rău nouă, tuturor românilor. Ştiu că nu am încălcat legea şi că toate demersurile din Parlament pe care le-am făcut au fost corecte. Constat că această campanie mincinoasă vizează USL şi îl vizează personal pe premierul României care nu are nicio legătură cu lucrurile care s-au petrecut în Parlament”, a scris Zgonea pe contul său de socializare. El îşi propune, totodată, să dea o serie de răspunsuri la “minciunile” pe care le-a văzut în ultimul timp legate de modificarea Codului Penal, arătând că le va răspunde pe rând.

Astfel, într-o postare ulterioară, intitulată “minciuna 1 a lui Băsescu”, Zgonea afirmă faptul că toţi liderii grupurilor parlamentare, inclusiv cel al PDL, Mircea Toader, ştiau ce legi au introdus pe ordinea de zi, inclusiv de modificările la Codul penal şi nu au avut nicio obiecţie. Zgonea ataşează, ca dovadă a faptului că nu au avut obiecţii parlamentarii PDL, stenogramele şedinţelor BP şi de plen de luni. “În stenograma şedinţei Biroului Permanent de luni, 9 decembrie 2013, Florin Pâslaru din partea grupului PSD solicită introducerea pe ordinea de zi a plenului unele proiecte de acte normative, unele sub rezervă primirii rapoartelor din partea comisiilor. Aceste acte normative sunt: Parteneriatul Public Privat, OUG 88/2013 şi alte acte normative pe care le puteţi vedea în stenograma de mai jos. Toţi cei prezenţi, aşa cum arată şi stenograma, au fost de acord”, precizează Zgonea. @N

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 5 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 11 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°