Adunaţi la un eveniment cu final previzibil, democrat-liberalii s-au întrecut să-i dea peste nas lui MRU. Boc şi Blaga au viziuni diferite despre reconcilierea cu Băsescu
Doi oameni, Horaţiu Cătărig şi Ramon Moldoveanu, au salvat impresia de alegeri democratice în PDL. Ei au oferit singura competiţie a zilei, pentru funcţia de vicepreşedinte pentru mediul de afaceri. Două au fost subiectele care au dominat mai toate discursurile: războiul cu USL şi unitatea dreptei, dar cu candidat PDL la prezidenţiale.
Când toată lumea se aştepta la repetarea scenariului de la alegerea noii conduceri a organizaţiei municipale, unde n-a existat concurenţă pe absolut niciuna dintre funcţii, a apărut surpriza: pentru funcţia de vicepreşedinte pentru mediul de afaceri s-au înscris în cursă doi candidaţi. Dar această competiţie n-a deranjat cu absolut nimic liniştea unui eveniment cu final previzibil, cu atât mai mult cu cât cei doi n-au avut nici măcar ocazia să-şi facă şi de la microfon campanie electorală, pentru că nu li s-a mai permis acest lucru. Mai mult, şi acest unic duel a avut final previzibil, Catarig câştigând detaşat în faţa unui caleg care făcuse greşeala, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, de a „fluiera în biserică", demisionând din Consiliul Judeţean dar şi din toate funcţiile deţinute în partid, inclusiv din cea de preşedinte al Organizaţiei Oamenilor de Afaceri.
Pentru un eveniment lipsit de orice miză au venit la Cluj primii doi oameni din partid, preşedintele Vasile Blaga şi secretarul general Gheorghe Flutur, precum şi vicepreşedinţii Andreea Paul, Ioan Oltean şi Lucian Bode. Dintre partidele care şi-au trimis reprezentanţi şi la alegerile de la organizaţia municipală, UDMR, PNŢCD, PFC şi PMP, a surprins, de această dată absenţa reprezentantului noului partid prezidenţial. „Am fost invitat, dar am anunţat că am alt program, stabilit cu ma