Într-un spațiu de la subsolul fostei pușcării de pe strada Zaharia Boiu a apărut de vreo două săptămâni restaurantul La Maria.

10 minute după comandă. În La Maria intră doi muncitori de la Apă-Canal. Merg țintit către ușa bucătăriei.

20 de minute după comandă. Blonda ospătăriță aduce alături de zâmbet salata cerută și tacâmurile învelite într-un șervețel.

22 de minute. Se oprește muzica, prin restaurant nu e mai nimeni, punctul de atracție e bucătăria.

23 de minute după comandă. Apare portarul clădirii, care mă recunoaște. Sporovăim.

25 de minute. Apare și șoferul autospecialei de la Apă-Canal. Îl știu, nu mă recunoaște, intră și el înspre bucătărie și ce va mai fi fiind dincolo de ușile batante.

26 de minute. În camera unde sunt e tot mai frig, deși caloriferul e călduț. De la bucătărie adie un miros de mâncare.

28 de minute după comandă. Iese șoferul autospecialei.

După 30 de minute încep să ronțăi roșiile. Castraveții sunt răi la gust, toc între dinți și cele câteva frunze de salată.

32 de minute după comandă. Ospătărița iese din bucătărie cu o farfurie cu ceva carne și pireu. O duce în camera alăturată de unde se aud vocile unora ce par de-ai locului.

33 de minute. Muzica e repornită. Tot Celine Dion.

34 de minute. Prin fața mea, în bucătărie intră încă un muncitor de la Apă-Canal și cară un târnăcop. Bătăile ce urmează nu reușesc să le localizez în spațiu.

După 37 de minute de la comandă ronțăi iar din salata de șase lei. Apare ospătărița, zâmbește, decolteu, mai durează două minute, îmi zice iarăși ceva de canalizare, e fâstâcită. Mă întreabă dacă nu vreau și pâine. Parcă s-a mai încălzit.

42 de minute după comandă. Sunt plictisit, mi-e foame, iar cum 3G-ul nu bate la subsol, net-ul de pe telefon mă irită.

43 de minute. Ospătărița aleargă, podeaua sună sub tocurile ei înal