Actriţa Ani Creţu (35 de ani), cunoscută majorităţii că fiind dorobantista Urinela Bâzgă, logodnica lui Axinte din trupa Vacanţa Mare, are o pasiune mai puţin obişnuită, şi anume acea de bikeriţă. Asta înseamnă investiţie în motoare, ţinute obligatorii şi, poate cel mai important, mii de kilometri de şosea parcurşi fără evenimente negative.
“Pasiunea pentru motoare o am încă din copilărie şi am moştenit-o de la tata, care m-a plimbat toată copilăria în ataşul motocicletelor lui. În 2007, m-am hotărât să dau examen pentru permis categoria A. De altfel, imediat după mine s-au luat şi Mugur Mihăescu, şi Radu Pietreanu, care atunci când au aflat că fac şcoală au zis: «Ce, mă, noi suntem mai proşti ca Aţa?». Aţa m-a botezat Mugur, cică aş fi ca o aţă de slabă, iar când eram gravidă, mi-a zis: «Aţo, făcuşi nod, fată?»”, ne-a mărturisit tânăra.
Actriţa are un Harley Davidson Sporster ’48 de 1.200 cmc. “Ce simt când conduc motorul meu?... Dumnezeule... libertate, adrenalină, control, frică... toate astea şi multe alte emoţii cărora cuvintele parcă le diminuează intensitatea”, ne-a mai spus ea. Actriţa împreună cu soţul ei, Marcel Chiva, au patru motociclete unice în lume. “Red Scorpio” este al ei , iar “Moşul”, “Mamutul” şi “Sergentul” sunt toate preparate şi strunite de Marcel, bărbatul actriţei. Ea şi soţul ei au patru motociclete
Cei doi s-au cunoscut prin intermediul lui Mugur Mihăescu şi au împreună un băieţel, Adan, în vârstă de nouă luni. De când s-a despărţit de trupa Vacanţa Mare, actriţa susţine că a rămas în relaţii foarte bune cu “fraţii” ei Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu, însă nu poate spune, încă, dacă va mai avea vreun rol în trupa reîntregită.