Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănescu: Nu ştiu dacă în prezent circulă vreun tren cu 160 km/h în România.

Publicat in Romania Libera, duminică 15 decembrie 2013 ·

Modernizarea infrastructurii feroviare trebuie să permită trenurilor de călători să circule cu 160 km/h, spune ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, care admite că nu ştie dacă această viteză este atinsă în prezent în România pe reţeaua feroviară, dar că ţinta ar fi fezabilă, fără furturi, scrie Mediafax.

"În momentul de faţă, trenurile de marfă, cel puţin, circulă cu puţin peste 40 de kilometri la oră. Reabilitare înseamnă ca în urma acestor intervenţii, trenurile de marfă să circule cu 120 de kilometri la oră şi trenurile de călători cu 160 de kilometri la oră", a spus ministrul la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, răspunzând unei întrebări privind lucrările de reabilitare la reţeaua feroviară.

Dintre proiectele derulate de minister pe acest segment, anul viitor va fi finalizată modernizarea a 204 kilometri de linie ferată, pe tronsoanele Sighişoara - Simeria şi Radna - Curtici, potrivit ministrului.

Ministrul a spus că nu ştie dacă sunt în România, în prezent, trenuri care să circule cu viteza de 160 de kilometri la oră, dar că aceasta ar putea fi o ţintă fezabilă dacă nu ar exista "şi alte inconveniente, obstacole".

"Ştiţi că pe ruta Bucureşti – Constanţa, cel puţin la începutul anului, au fost câteva probleme (...) de siguranţă, furturi. Au fost aceste furturi, nu numai pe Bucureşti – Constaţa, mult mai multe furturi decât cele pe Bucureşti – Constaţa au fost pe Bucureşti – Ploieşti. S-au rezolvat, vreau să vă spun că cel puţin faţă de 2012, s-au redus cu 50% aceste incidente, pentru că s-a intervenit cu poliţia, cu jandarmii", a spus ea.

Ea a arătat că după reducerea furturilor, viteza trenurilor a crescut, iar durata unei călătorii pe care a făcut-o de la Bucureşti la Constanţa a fost de aproximativ două ore şi 20 de minute.

În prezent sunt în execuţie mai multe proiecte de modernizare, iar trons

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 48 minute
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum 30 minute
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum 48 minute
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

Bursa de la Bucureşti a pierdut peste 1,33 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

G4Media acum o ora
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut peste 1,33 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 49,7 milioane de lei în comparaţie cu săptămâna anterioară, transmite Agerpres. Potr

Israelul confirmă primirea listei cu ostatici şi intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului

Mediafax acum 15 minute
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a confirmat că Israelul a primit oficial lista cu cei trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi. Potrivit surselor din cadrul PMO, autorităţile de securitate fac în prezent verificările necesa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 45 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Ion Țiriac, categoric în privința lui Dan Șucu: „Să nu lase mobila pentru fotbal că ajunge repede în faliment”

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Miliardarul Ion Țiriac (85 de ani), fost jucător de tenis, a vorbit despre situația lui după ce patronul de la a investit și în Serie A și a preluat-o pe în ultimele zile din 2024. Țiriac a venit cu un sfat pentru Șucu, recunoscând că îi apreciază c

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 3 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Soldat american arestat pentru legături cu atacurile cibernetice asupra AT&T şi Verizon

Mediafax acum 4 ore
Procurorii americani au confirmat legătura dintre arestarea lui Cameron John Wagenius, specialist în comunicaţii al armatei americane, şi atacurile cibernetice care au vizat companiile AT&T şi Verizon anul trecut. Wagenius, reţinut pe 20 decembrie î

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°