Ai un vecin ciudat? Singur? Atemporal? Care are aceleași haine? Care se plimbă la aceeași oră? Cu toții avem un astfel de vecin. Ai stat de vorbă cu el? Măcar de Sărbători?
Trăia, nu departe de centrul Orașului, un om singur înconjurat de vecini indiferenți, la apartamentul numărul 39, etaj 3, scara B. Un fel de sihastru, ai putea spune. Nu vorbea cu nimeni despre nimic, dar dădea politicos bună ziua, sau bună dimineața, sau la revedere, când era cazul. „Ciudatul”, îi spuneau babele de pe palier. Ciudat de exemplu că se îmbrăca mereu cu aceleași haine. Omul era altfel foarte curat și îngrijit, chiar manierat. Vara purta o cămașă cadrilată și pantaloni de doc, iarna un pulover croșetat de lână albă, cu model cu fulgi de nea roșii pe mâneci și guler, căciulă de astrahan și un palton lung, gri. Același strai ca în ziua când – aceleași babe își aduc aminte – se mutase în bloc, în ultima zi din an. Singur. Un geamantan mic cu încheietoare de alamă. Să zici că era abătut în ziua când a venit? Nu. Nu era nicicum. Opac ca noaptea. Misterios. Și deci principalul subiect de bârfă. Pe căsuța poștală cineva, posibil din dorința de-a face o glumă, scrijelise în dreptul numelui că, la numărul 39, stă domnul A.Temporal. Ce nu știa glumețul era că, în gluma lui, ghicise cheia din spatele ușii singuraticului locatar de bloc. Căci, dincolo de ochii curioși, domnul Temporal trăia, din proprie inițiativă, înafara timpului.
Un domn atemporal
Omul suferea de o boală ciudată, sau cel puțin așa îi spuseseră doctorii de la clinica de psihiatrie când s-a trezit din comă. În care comă intrase după un șoc emoțional pe care astăzi îl înțelegea, știa de el și de care, totuși, nu-și aducea aminte nimic. Domnul A.Temporal a venit într-o zi acasă și și-a găsit copiii morți, cu venele tăiate, în baie. În fața blocului o mulțime adunată, iar soția domnului Temporal, doamna Temporal, înf
