Fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii Grupului European Food, au câştigat un proces împotriva statului român, intentat la Curtea de Arbitraj de la Washington.
Este primul proces pe care România îl pierde la ICSID (Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii), în urma acestuia fraţii Micula urmând să fie despăgubiţi cu 250 de milioane de dolari, după cum au anunţat investitorii.
O variantă care se află în analiză la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), în vederea achitării acestei sume, este compensarea cu datoriile pe care European Food le are la buget, după cum ne-au spus reprezentanţii MFP.
La finalul lunii septembrie, grupul controlat de fraţii Micula figura cu datorii la bugetul de stat în valoare de aproape 277 de milioane de lei, potrivit listei marilor datornici publicată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), situându-se pe locul al doilea între companiile cu arierate la stat.
Potrivit ANAF, pentru această companie a fost începută procedura de executare silită.
Subliniind că datoriile la buget sunt mai mici decât suma pe care ar trebui s-o încaseze după ce România a pierdut procesul în cauză, Ioan Micula susţine că nu a discutat niciodată pe subiect cu reprezentanţii MFP.
"Autorităţile nu sunt disponibile pentru oamenii de afaceri", ne-a precizat domnia sa, adăugând: "Noi suntem cetăţeni suedezi, iar între România şi Suedia există un tratat prin care ţara noastră şi-a asumat să protejeze investitorii suedezi şi Suedia să-i protejeze pe oamenii de afaceri români care investesc acolo. România şi-a încălcat angajamentele, întrucât, după ce am investit sume importante de bani în proiecte derulate în zone defavorizate, şi-a retras facilităţile fiscale pe care ar fi trebuit să le primim. Tribunalul de la Washington a stabilit că statul român a încălcat tratatul".
Într-o a