Bucureştenii cu dare de mână, dispuşi să plătească de la 100 până la 300 de euro de persoană, pot petrece anul acesta un Revelion inedit, organizat la Palatul Parlamentului.
„Bine aţi venit în atmosfera plină de farmec a anilor ’20, în povestea captivantă, mistică şi strălucitoare a epocii jazzului, pe care vom încerca să o recreem alături de voi, în noaptea dintre ani, la Palatul Parlamentului, pentru prima oară amfitrionul unui astfel de eveniment. Marele Gatsby, acest spectacol al civilizaţiei americane, bazat pe lux, nelinişte, voluptate, petreceri baroce, costume strălucitoare, muzică şi angoasă, reprezintă cea mai potrivită descriere a Visului American, dar şi fundalul pe care vă invităm să evoluăm cu toţii, asemenea unor personaje desprinse din film”, este mesajul postat pe site-ul evenimentului (www.revelionlapalat.ro).
Şi dacă vă imaginaţi că preţul mare al biletelor i-a speriat pe petrecăreţi, vă spunem că vă înşelaţi. Potrivit organizatorilor, toate biletele au fost vândute, astfel încât a fost suplimentat numărul celor cu preţul de 100 de euro (pentru locurile situate mai departe de scenă şi ringul de dans).
Iar dacă v-aţi luat deja biletele, ar trebui să ştiţi că la cină cu Marele Gatsby nu se merge oricum, ci trebuie respectat un dress code afişat, pentru eventualii neştiutori, pe site-ul evenimentului. Pentru doamne şi domnişoare, ţinute „Black Tie” prevede în mod obişnuit o rochie de seară lungă (nu neapărat neagră, dar nici în culori stridente), dar se acceptă şi rochia „cocktail” (descrisă în mod tradiţional ca fiind rochia ce se opreşte imediat peste genunchi, realizată dintr-un material pretenţios), dar mai sofisticată. Rochiile pot fi purtate cu blană. Accesorizarea rochiei trebuie să fie minimă, cu bijuterii din aur sau argint, de foarte bună calitate. În materie de încălţăminte, optaţi pentru sandale cu barete fine sau pant