Cum se intâmpla indeobste in asemenea situatii, comunitatea evreiasca reactioneaza, institutiile statului iau masuri, iar mare parte a societatii românesti nu pricepe mare lucru din ce i se intâmpla.
Nu am inteles nici acum de ce discursul de negare a Holocaustului din Aula Academiei Române din luna martie a acestui an a fost aplaudat tot asa cum nu voi intelege probabil niciodata de ce prezentatoarea emisiunii a multumit pentru colinda cu versuri discutabile.
Sa fim intelesi, nu spun ca cei despre care am vorbit ar fi vinovati. Nu cunosc toate detaliile pentru a putea face asemenea afirmatii. Aduc in discutie doar faptul ca lipseste o reactie spontana de corectie a unor asemenea derive care mie cel putin imi spune ca mai avem inca drum lung pâna sa interiorizam un comportament social responsabil fata de marile orori ale secolului trecut. Iar drumul acesta va fi, cred, si mai lung, pentru ca in Romania scoala si-a pierdut autoritatea.
Pana la urma insa românii vor invata ca e ceva rau sa te joci iresponsabil cu imaginea Holocaustului. Vor invata, din pacate, pe dinafara si teama mi-e sa nu fie ceva superficial. Ii vor invata însa demisiile, amenzile, scuzele publice etc.
Problema e ca asemenea instrumente de autoritate sunt cu doua taisuri: rezolva, pe de o parte si adâncesc raul pe de alta, lungind vindecarea. Faptul ca s-au luat masuri ca urmare a reactiei indreptatite a comunitatii evreiesti si a Ambasedelor Israelului si SUA le transforma pe acestea in tapi ispasitori in mentalitatea românilor de rând. Iar acest lucru alimenteaza antisemitismul in loc sa-l diminueze. Suntem intr-un cerc vicios din care nu putem iesi decat cu multa intelepciune. O avem oare ?
In cazul recent al colindei antisemite sunt doi acari Paun, un român si un evreu. Sunt acari Paun pentru ca asupra lor se pot lua toate masurile cu putinta, fara sa se rezolve m
