News România a devenit, din nou, ţara rablelor! Deşi a alocat peste 400 de milioane de euro pentru Programul Rabla, şoferii nu s-au înghesuit să îşi cumpere maşini noi. Motivul? Cei mai mulţi au considerat că raportul preţ-calitate între un automobil nou şi unul second-hand, de marcă, este net în favoarea celui la mâna a doua.
Andrei Onofrei a studiat cifrele şi ne explică.România se transformă pe zi ce trece într-un cimitir auto. În numai şase ani, mai bine de un milion de maşini la mâna a doua au trecut graniţele ţării. Asta în condiţiile în care autorităţile au alocat sume uriaşe de bani, în special prin programul Rabla, pentru a scăpa de autoturismele vechi.
Din 2010 şi până acum, statul a cheltuit peste 300 de milioane de euro pe acest program de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. Astfel, în 2010 şi 2011, sumele puse la bătaie prin vouchere se ridicau la 162 de milioane de euro. Anul acesta şi anul trecut, banii alocaţi un fost ceva mai puţini: 30, respectiv 38 de milioane de euro.
O cheltuială inutilă, am putea spune, dacă ne uităm că prin acest program au fost scoase din circulaţie doar 470 de mii de rable, de trei ori mai puţine decât cele care au intrat în ţară în această perioadă.
Cele mai multe maşini vechi au ajuns în România între 2005 şi 2009: un milion. Între 2010 şi 2013 numărul a fost ceva mai mic: puţin peste 560 de mii.
Dacă ne raportăm la anii de fabricaţie, observăm că 16 la sută din ele sunt mai vechi de 15 ani, 36 la sută au o vechime cuprinsă între 10 şi 15 ani, 18 la sută, între 5 şi 10 ani, iar 10 la sută au o vechime de până în 5 ani.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
News România a devenit, din nou, ţara rablelor! Deşi a alocat peste 400 de milioane de euro pentru Programul Rabla, şoferii nu s-au înghesuit să îşi cumpere maşini noi. Motivul? Cei mai mulţi