Având o rudă internată la Clinica de Cardiologie condusă de medicul primar şef de secţie Dan Dobreanu, am văzut oameni şi Oameni. Ruda mea a avut şansa de a ajunge în grija medicului primar Ionel Viţa, care nu a precupeţit nici un efort pentru a ameliora starea pacientei. Deşi era vorba despre o pacientă cu resurse materiale reduse, au fost şi medicamente şi investigaţii, ba chiar, cazul a impus o documentare suplimentară pentru doctorul Viţa.
Nu pot sublinia îndeajuns implicarea cu care medicul şi-a îndeplinit atribuţiile. În acelaşi timp însă, mâncarea asigurată în regim de catering ajunge rece, nu doar în sala de mese ci şi în farfuriile bolnavilor. Să fie resursele atât de limitate încât să nu poată fi încălzită o ciorbă, nu cred. Mai degrabă aş spune că este vorba despre factorul uman, despre cât ne pasă de cei din jur, şi cât ne pasă în general de orice. Că omul sfinţeşte locul am avut ocazia să constat şi în instituţii de educaţie.
Sunt o admiratoare a Palatului Copiilor dintr-un motiv obiectiv. Oricât ar fi de limitate resursele, directoarea Iolanda Cătinean şi profesorii coordonatori fac tot posibilul ca să le folosească eficient, şi să suplinească lipsurile cu un plus de pasiune. Rezultatele se văd cu ochiul liber, şi nu le cuantific în diplome, ci în copii echilibraţi şi la fel de pasionaţi ca şi cei care îi instruiesc. În acelaşi timp am avut parte să văd şi licee mureşene în care timpul pare a se fi oprit în loc acum câteva decenii, cei de acolo dând vina pe lipsa de resurse. Ce m-a deranjat era nu aerul de paragină, ci că aceasta şi-a pus amprenta şi pe dragostea faţă de carte a elevilor. Nu vreau să dau nume în speranţa că este o situaţie temporară, care urmează a fi remediată. Constat doar şi atrag atenţia, chiar dacă mă repet, că “Omul sfinţeşte locul”. Cu şi fără resurse.
Edith VEREŞ
Având o rudă internată la Clinica d
