Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluziile unei săptămâni politice dramatice

Publicat in Adevarul, duminică 15 decembrie 2013 ·

Iată că şi în politică nu aduce anul ce aduce săptămâna. Săptămâna politică ce tocmai se încheie a schimbat dramatic scena politică românească, cu reverberaţii şi asupra scenei politice europene.

Mizele

Luni seara s-a declanşat un complot parlamentar, având trei mize foarte mari:

- Scoaterea din închisoare a politicienilor deja încarceraţi;

- Închiderea dosarelor politicienilor, aflate pe rolul parchetelor sau instanţelor de judecată;

- Creearea condiţiilor ca aleşii neamului, de la ministru-parlamentar până la primar de comună sau consilier local să poată fura liniştiţi din banii publici, inclusiv europeni, fără ca cineva din sistemul judiciar să-l poată deranja şi trage la răspundere.

Adică, a plasat aleşii neamului deasupra legii, le-a acordat o superimunitate, ignorând principiul sacrosanct al democraţiei şi statului de drept, „nimeni nu e mai presus de lege”.

Modul de desfăşurarea a acestui complot, început în miez de noapte, fără înscrierea pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor, fără ca deputaţii să primească documentele necesare şi uzuale, fără dezbateri, fără consultare cu instituţiile interesate, fără asigurarea transparenţei decizionale, toate acestea şi altele demonstrează caracterizarea „complot sau puci parlamentar”.

S-a invocat de către Victor Ponta şi alţii că Parlamentul e suveran în materie de legislaţie, poate legifera orice-i trece prin cap. Poate, dar în Africa, nu într-o ţară europeană parte la tratate, convenţii, acorduri, la care a aderat de bună voie şi nesilită de nimeni şi pe care e obligată să le respecte. Inclusiv Parlamentul.

Parţial complotul a reuşit. Legea Amnisitiei a fost amânată, dar Legile superimunitatii au fost adoptate, demonstrând lumii întregi de ce sunt în stare parlamentarii români.

Victor Ponta este terminat ca om politic

Scuza că a ştiut doar de le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 53 minute
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului

Botosani News acum 2 ore
Un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară a avut loc luni, pe raza localității sucevene Adâncata. În urma accidentului un bărbat a rămas încarcerat în interiorul unui autoturism, fiindcă extras de către echipajul specializat pentr

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°