Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au trecut două luni de la semnarea acordului cu ministerul lui Dragnea Primarii merg la Guvern!

Publicat in Ziua Constanta, duminică 15 decembrie 2013 ·

Vicepremierul Liviu Dragnea şi 19 primari din toată ţara s-au aşezat în data de 12 septembrie la masa tratativelor, semnând un acord ce conţine 17 puncte.

Acest acord a fost semnat în urma protestului iniţiat de primarii din toată ţara care au solicitat modificarea unui număr însemnat de legi, din punctul lor de vedere prost concepute de actuala guvernare. Ultimul punct al acordului solicită rezolvarea problemei primarilor, care au făcut parte din adunările generale ale societăţilor comerciale în interesul localităţilor şi care au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţionale de Integritate.

Au trecut deja două luni de la semnarea acordului însă niciunul dintre cele 17 puncte nu şi-au găsit rezolvare, de aceea primarii şi-au propus să aibă o nouă întâlnire cu vicepremierul Liviu Dragnea şi cu prim-ministrul Victor Ponta. „O să mergem înapoi la prim-vicepremier şi la prim- ministru cu acordul pe care l-au semnat în urmă cu două luni şi să vedem care dintre punctele de acolo pot fi rezolvate cu bună credinţă, cu bună înţelepciune, de către guvernanţii noştri. Nu se poate să rămână doar un acord pe hârtie!”, a declarat, ieri, primarul ec. Mariana Gâju, preşedintele al Asociaţiei Comunelor din România, filiala Constanţa. Primarul ec. Mariana Gâju a mai precizat că prin acord ei nu au solicitat niciun moment modificarea Codului Penal sau o lege a amnistiei. „Primarii comunelor din România au cerut coroborarea legii româneşti cu legea europeană pentru a se demonstra că nu suntem incompatibili, că nu am greşit, când am participat în acel consiliu de administraţie ca să accesăm fonduri europene. Noi nu am cerut liberalizare la furturi, la hoţii sau să fie amnistiaţi cei care au furat şi au fost şapte ani condamnaţi. Nu asta am cerut noi!”, a explicat Mariana Gâju. Cu privire la creşterea salariilor aleşilor locali, preşedintele ACoR a precizat că „major

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°