Că despre o realitate deloc agreabilă, uneori chiar grav malformată, se poate scrie echilibrat, cu calm, uşor amuzat, cu oarecare mizantropie, fără încrâncenare, răutate sau ură, dar şi fără ca scriitorul ori ziaristul să devină un vânzător de indulgenţe cu preţ redus ori „la ofertă”, cum se spune azi, o dovedeşte cartea „Maimuţa carpatină” a lui Radu Paraschivescu.
Apărut în 2013 la editura Humanitas, volumul conţine o selecţie din textele publicate de gazetarul serios, superior şi benefic contaminat de scriitorul omonim care e Radu Paraschivescu în revista Esquire. 30 la număr, tipărite în premieră în intervalul 2006-2013.
Texte selectate şi cărora, vorba autorului, „le stă bine împreună’’, atât de bine încât, dacă te hotărăşti să te apuci să le citeşti, trebuie să fii pregătit, să ai la dispoziţie câteva ore bune. De ce? Cartea, deşi una de publicistică, e, până la un punct, aidoma romanelor de aventuri. Ajungi la final de capitol, ţi-ai propus să te opreşti acolo că mai ai şi altceva de făcut, vrei să continui a doua zi, dar pe neaşteptate îţi spui „ei, hai, hai să mai citesc una!” şi apoi încă una, şi încă una.
Subiectele despre care scrie Radu Paraschivescu sunt cât se poate de banale. Ne-am ciocnit, ne ciocnim de realitatea surprinsă în ele în fiecare zi. Iar realitatea aceea culmea e că a ajuns să nu ne mai mire ori şocheze. Totul face parte din “aventura” existenţei noastre cotidiene. La urma, urmei, nu trebuia să vină Radu Paraschivescu să ne deschidă ochii şi să ne vorbească despre traseismul de toate felurile care „dobândeşte pentru mulţi naturaleţea respiraţiei”.
Despre kitsch, „copilul cu handicap al artei” au scris cărţi şi tratate docte Hermann István sau Abraham Moles, atâta doar că nici unul, nici altul nu a avut ocazia de a vedea nici tablourile „angajate” şi generos plătite, pe vremuri de Nicolae Ceauşescu, mai recent de u