Luis Suarez a fost umilit de un copil înaintea partidei cu Tottenham, fetiţa care îi însoţea pe jucătorii londonezi lăsându-l pe uruguayan cu ochii în soare
Este cunoscut că în Anglia, deşi a marcat 16 goluri în 10 meciuri în acest sezon de Premier League, Luis Suarez nu este cel mai popular personaj. Uruguayanul este recunoscut pentru că l-a insultat rasial pe Patrice Evra în timpul unui meci cu Manchester United sau pentru că l-a muşcat pe Branislav Ivanovic de braţ într-un meci cu Chelsea.
Dovada supremă a venit însă azi, înaintea startului meciului dintre Tottenham şi Liverpool de pe ”White Hart Lane”. În timpul în care jucătorii îşi strângeau de mână adversarii, o fetiţă care îi însoţea pe cei de la Tottenham a încercat să dea mâna cu Suarez. A fost însă doar o farsă, prin care copilul l-a păcălit pe uruguayan, ducând mâna la nas. Atât comentatorii, cât şi suporterii celor două echipe au izbucnit în râs, iar Suarez a rămas stânjenit, după care a dat mâna cu însoţitoarea lui Paulinho. Uruguayanul s-a răzbunat însă în minutul 16, când a marcat al 16-lea gol din Premier League în acest sezon, după ce şi-a driblat un adversar şi a înscris cu un şut pe lângă Lloris.
Luis Suarez a fost umilit de un copil înaintea partidei cu Tottenham, fetiţa care îi însoţea pe jucătorii londonezi lăsându-l pe uruguayan cu ochii în soare
Este cunoscut că în Anglia, deşi a marcat 16 goluri în 10 meciuri în acest sezon de Premier League, Luis Suarez nu este cel mai popular personaj. Uruguayanul este recunoscut pentru că l-a insultat rasial pe Patrice Evra în timpul unui meci cu Manchester United sau pentru că l-a muşcat pe Branislav Ivanovic de braţ într-un meci cu Chelsea.
Dovada supremă a venit însă azi, înaintea startului meciului dintre Tottenham şi Liverpool de pe ”White Hart Lane”. În timpul în care jucă