Peste 400 de muncitori care au lucrat la lotul al patrulea al autostrăzii Sibiu - Orăştie au luat parte la o petrecere în tunelul de la Săcel, unde au instalat mese şi grătare, reprezentanţii constructorului afirmând că petrecerea a fost organizată "în semn de aprecierere a muncii angajaţilor".
Petrecerea a fost organizată în tunelul de la Săcel (Sibiu), care are o lungime de 340 de metri, fiind primul tunel pe o autostradă din România. La aceasta au luat parte aproximativ 400 de angajaţi ai firmelor care au lucrat la lotul al patrulea al autostrăzii Sibiu - Orăştie, care se întinde între Sibiu şi Sălişte. În tunel au fost instalate mai multe mese, pe care au fost întinse platouri cu mâncare, precum şi grătare pe care au fost prăjiţi cârnaţi.
Sorin Scarlat, directorul adjunct al asocierii de firme Astaldi SpA - Euro Construct Trading 98 SRL - Astalrom SA, care a construit acest tronson de autostradă, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că petrecerea în tunel a fost organizată pentru toţi angajaţii care au lucrat la autostradă, "în semn de apreciere a muncii lor", întrucât lucrările au fost finalizate.
"Lucrările sunt finalizate, mai sunt doar mici lucruri de făcut, care ţin de curăţarea zonei. Aşa am considerat noi că trebuie să organizăm o petrecere pentru toţi angajaţii, în semn de apreciere a muncii lor, având în vedere că s-a încheiat lucrarea", a declarat Sorin Scarlat.
Întrebat de ce a organizat petrecerea în tunel, Scarlat a răspuns: "A fost o petrecere a angajaţilor, nimic mai mult. Aşa am considerat noi că tunelul este o zonă în care se poate organiza această petrecere a angajaţilor".
Sorin Scarlat a precizat că au participat la petrecere peste patru sute de angajaţi care au lucrat în zonă.
Potrivit sursei citate, lotul patru din autostrada Sibiu - Orăştie va fi inaugurat joi, cel mai probabil în pre