În prag de sărbători, Organizaţia de Femei a Partidului Social Democrat Sălaj s-a gândit să le facă o bucurie mai multor copii din judeţ şi astfel au adus, vineri, peste 200 de copii din mai multe comune din Sălaj pe platoul de marmură.
Vineri după-amiază, platoul de marmură a fost plin de copii din judeţ, care s-au bucurat de trenuleţ şi de maşinuţe alături de profesorii lor. Însă, înainte de toate, Moş Crăciun şi-a făcut apariţia printre ei, alături de preşedintele PSD Sălaj, Tiberiu Marc. Uimiţi şi fericiţi, copiii l-au întâmpinat pe Moş Crăciun cu o colindă, după care Moşul a scos din tolbă cadouri pentru ei. Nu au lipsit nici pozele, pe care copii au ţinut cu tot dinadinsul să le facă cu Moş Crăciun. Această acţiune a organizaţiei femeilor social-democrate s-a bucurat şi de susţinerea câtorva membri PSD, printre care Tiberiu Marc, Iuliu Nosa etc. Preşedintele organizaţiei de femei a PSD, Daniela Coţa, ne-a spus de unde a venit această iniţiativă, care le-a adus o bucurie enormă copiilor din judeţ. „Pentru că am intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă şi pentru că ne-am dorit din suflet să îi bucurăm pe aceşti copii, am adus un număr de peste 200 de copii din mai multe comune din judeţ, care s-au distrat în orăşelul copiilor de platoul de marmură. Au vizitat târgul de Crăciun, însă cea mai mare bucurie a lor cred că a fost întâlnirea cu Moş Crăciun, care nu a uitat să le aducă şi daruri, asta pentru că i-au cântat o colindă foarte frumoasă, colind în care i-au spus că niciodată n-a lipsit”, a încheiat Daniela Coţa.
În prag de sărbători, Organizaţia de Femei a Partidului Social Democrat Sălaj s-a gândit să le facă o bucurie mai multor copii din judeţ şi astfel au adus, vineri, peste 200 de copii din mai multe comune din Sălaj pe platoul de marmură.
Vineri după-amiază, platoul de marmură a fost plin de copii din judeţ, care s-au bucurat de tren