Deputatul PSD Eugen Nicolicea a respins, duminică, acuzaţiile aduse recent privind modificările la Codul Penal adoptate de către Camera Deputaţilor, precizând că toate afirmaţiile sunt false, că ANI şi DNA "se pot ocupa" de parlamentari şi că aleşii nu beneficiază de superimunitate.
El a susţinut, duminică, o conferinţă de presă la Parlament, spunând că doreşte să răspundă unor acuzaţii false aduse în ultimele zile privind modificările adoptate la Codul Penal.
Potrivit lui Nicolicea, în toate ţările din UE parlamentarul este demnitar, nu funcţionar public.
El a mai spus că inclusiv la nivelul ambasadelor informaţiile despre modificările la Codul Penal şi despre consecinţele acestora erau distorsionate.
"Mulţi aveau confuzii", a afirmat Nicolicea.
El a explicat că sunt false acuzaţiile legate de subiectul scoaterii parlamentarilor din categoria funcţionarilor publici.
Nicolicea a arătat că funcţionarii publici sunt cei care lucrează pentru o instituţie publică, iar potrivit Constituţiei, parlamentarii sunt în slujba poporului. El a adăugat că funcţionari publici sunt consilierii de la Parlamen, pentru că lucrează pentru o instituţie publică - Parlamentul.
"Dar parlamentarii nu lucrează pentru Parlament, ci pentru popor. Nici preşedintele nu este în serviciul Administraţiei Prezidenţiale", a mai spus deputatul.
El a ţinut să infirme şi acuzaţiile potrivit cărora în urma modificărilor aduse Codului Penal ANI nu se va mai putea "ocupa" de aleşi, precizând că printre cei care pot fi anchetaţi de ANI se numără, potrivit legii, preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului şi parlamentarii.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a respins, duminică, acuzaţiile aduse recent privind modificările la Codul Penal adoptate de către Camera Deputaţilor, precizând că toate afirmaţiile sunt false, că