Actriţa Joan Fontaine, premiată cu Oscar pentru rolul din "Suspiciune" de Alfred Hitchcock, a decedat duminică, la vârsta de 96 de ani, la domiciliul său din Carmel, California.
Joan Fontaine - care, în 1942, a primit premiul Oscar pentru rolul unei englezoaice bogate ce îşi bănuieşte soţul (Cary Grant) că plănuieşte să o ucidă - a fost singura persoană distinsă cu acest premiu pentru un rol principal într-un film regizat de Alfred Hitchcock.
Actriţa a fost sora Oliviei de Havilland, marea ei rivală, cele două fiind singurele surori de la Hollywood care au primit premii Oscar pentru interpretare. În vârstă de 97 de ani, Olivia de Havilland locuieşte în prezent la Paris.
La începutul carierei, Joan Fontaine a interpretat personaje timide şi inocente, dar ulterior a început să îşi aleagă cu atenţie rolurile, jucând roluri feminine sofisticate şi complexe.
Actriţa a fost nominalizată cu Oscar pentru rolul din "Rebecca" (1940), de Alfred Hitchcock, şi pentru rolul din drama romantică "The Constant Nymph" (1943).
În 1944, juca alături de Orson Welles în "Jane Eyre", ecranizarea romanului omonim de Charlotte Brontë, iar în 1945 interpreta rolul unei femei văzute prin ochii a patru pretendenţi, în "The Affairs of Susan", considerat unul dintre cele mai bune filme ale sale.
A mai jucat în "Island in the Sun" (1957), alături de Harry Belafonte, şi în "Tender Is the Night", înainte de a se retrage din activitatea cinematografică la începutul anilor '60.
A fost căsătorită cu actorul britanic Brian Aherne, cu producătorul William Dozier, cu scenaristul Collier Young şi cu jurnalistul sportiv Alfred Wright Jr. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »