Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), fiind acuzat de conflict de interese după ce şi-a angajat fiica la Parlament, informeaza Mediafax.
"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Neacşu Marian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Potrivit rechizitoriului, Marian Neacsu, în calitate de deputat, a formulat cererea de angajare a fiicei sale în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 - decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.
Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cuvinte cheie:marian neacsu, iccj, conflict de interese
Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), fiind acuzat de conflict de interese după ce şi-a angajat fiica la Parlament, informeaza Mediafax.
"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Neacşu Marian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Potrivit rechizitoriului, Marian Neacsu, în calitate de deputat, a formulat cererea de angajare a fiicei sale în cadrul