Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haineala sustine ca modificarile Codului penal vor fi cuprinse in informarea catre CE

Publicat in Corect News, luni 16 decembrie 2013 ·

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt-Haineala, a declarat duminica, la Digi24, ca ultimele modificari ale Codului penal adoptate de Parlament vor fi incluse in informarea pe luna decembrie catre Comisie Europeana, care va fi transmisa pana la sfarsitul saptamanii, informeaza Agerpres. Sursa imagine: jurnalul.ro

"Noi, oricum, informam Comisia Europeana, lunar, referitor la toate elementele de interes, pe MCV. Nu a plecat (n.r. - informarea pe luna decembrie), dar va pleca si va include aceste aspecte, cu siguranta. Pana la finele saptamanii. Este raportul de progrese pe care il trimitem, e in practica noastra. Orice institutie care are competente din perspectiva MCV informeaza periodic, lunar respectiv, cu privire la evolutiile relevante si este clar ca atat timp cat implementarea noilor coduri si stabilitatea cadrului normativ reprezinta chestiuni de referinta pentru Comisia Europeana, este evident ca ne vom referi la ele si vom face exact istoricul din perspectiva noastra si din punctul nostru de vedere", a afirmat seful CSM, care a explicat ca va fi transmis laBruxelles punctul de vedere inaintat Parlamentului

Intrebata daca intentioneaza sa atraga atentia si altor organisme, in afara de Comisia Europeana, presedintele Consiliului a precizat: "O sa analizam si o sa vedem".

Legat de modificarile Codului penal si de legea privind amnistia si gratierea, ea a sustinut ca solutia este la Curtea Constitutionala si ca spera sa fie declarate neconstitutionale aceste initiative legislative.

"Apoi, sigur, Parlamentul va fi tinut de limitele deciziei CCR. Dar in forma in care sunt acum reprezinta un regres major pentru Romania, sincer. (...) Semnalul este clar, unul negativ, evident. (...) In momentul in care noi, magistratii, stim foarte bine ca activitatea noastra este sub lupa CE, ca trebuie sa atingem anumit

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 3 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°