Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEREGULI GRAVE la Institutul Oncologic Bucureşti: Bolnavi trimişi în privat, în timp ce aparatura din spital stătea nefolosită!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 decembrie 2013 · ·

Nereguli pe linie în cel mai mare Institut oncologic din ţară, asta a găsit comisia de control a Ministerului Sănătăţii, trimisă să ancheteze cazul, în urma unor sesizări ale pacienţilor. În urma anchetei s-a descoperit că bolnavii de cancer erau trimişi să-şi cumpere singuri medicamentele şi erau direcţionaţi către centrele private de radioterapie, în timp ce două aparate de la Institutul Oncologic Bucureşti stăteau nefolosite. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

În farmacia Institutului Oncologic existau stocuri de medicamente şi materiale sanitare care nu erau necesare, în timp ce medicamente vitale, precum unele antibiotice, antialgice sau tratamente împotriva reacţiilor adverse, lipseau cu desăvârşire.

„La IOB a existat un management defectuos care a afectat calitatea serviciilor şi aprovizionarea. Existau stocuri de medicamente şi materiale care nu erau necesare, în timp ce antibioticele uzuale şi antialgicele lipseau”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană. Au existat, de asemenea, şi nereguli la programele informatice, în sensul că medicii nu puteau verifica dacă medicamentele de care aveau nevoie se regăseau pe stocul spitalului.

Aparate noi de radioterapie, nefolosite

În timp ce pacienţii se plângeau de deficienţe pe programul de radioterapie, două acceleratoare au stat nefolosite timp de doi ani, în spital, punându-se în funcţiune abia în 2013, după ce le expirase şi perioada de garanţie. În tot aceste timp, bolnavii erau direcţionaţi către clinicile private. Mai mult, a existat chiar o neconcordanţă între registrul pacienţilor şi cel al aparaturii. Cu alte cuvinte, deşi aparatele figurau ca fiind mai mereu în service, pacienţii erau înregistraţi ca fiind trataţi cu acestea.

Programarea pacienţilor la terapie nu era făcută unitar la nivelul întregii unităţi sanitare, ci separat, de fiecare medic, fapt ce a creat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 3 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 56 minute
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 3 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Tratament injectabil inovator pentru regenerarea inimii după infarct

News.ro acum 2 ore
O descoperire promiţătoare în domeniul bioingineriei cardiovasculare ar putea îmbunătăţi modul în care sunt trataţi pacienţii după un infarct miocardic. Cercetătorii au dezvoltat un polimer injectabil care, administrat intravenos, stimulează procese

Turiştii se întorc de la munte: trafic intens pe arterele ce duc spre Capitală

Ziarul Financiar acum 36 minute
Traficul rutier este intens duminică după-amiaza pe DN 1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului, Autostrada A 1 dinpre Vama Nădlac spre Deva: turiştii se întorc de la munte spre localităţi din Sudul ţării sau spre Capitală. Potrivit Centrului Infotr

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

SuperLiga: Victorie importantă pentru FC Botoșani. Gloria Buzău, tot mai aproape de retrogradare

HotNews acum 30 minute
FC Botoșani s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-un meci disputat duminică în etapa a șasea din play-out-ul SuperLigii. Gloria Buzău – FC Botoșani 0-2, în etapa #6 din play-out Oaspeții au deschis scorul în minutul 34, după ce O

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°