Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV EVZ. Şeful Regiei de Apă, "domnul Felix de Constanţa", are stradă în comuna Cumpăna

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 decembrie 2013 ·

Directorul general al Regiei Judeţene de Apă a fost onorat cu "marele privilegiu" de a primi, în semn de recunoştinţă, numele unei străzi dintr-o localitate afl ată la 5 kilometri distanţă de oraş.

1 /.

Strada Stroe Felix, din zona de vile a comunei Cumpăna, figurează în nomenclatorul stradal al localităţii, alături de nume proeminente ale istoriei neamului românesc: Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Iancu de Hunedoara, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu, Vasile Pârvan sau Iancu Jianu etc. În septembrie 2009, Consiliul Local Comunal a aprobat propunerea primăriţei Mariana Gâju, prin care o stradă să poarte numele directorului Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA), Felix Stroe. Astfel, el a intrat în nemurire, deşi este viu şi nevătămat.

Scenariul

Povestea cu iz comic a avut şi un scenariu pus la cale împreună cu conducerea RAJA, controlată în întregime de PSD. Activiştii social democraţi îşi amintesc amuzaţi că primăriţa a înştiinţat Regia că "în semn de recunoştinţă pentru sprijinul acordat comunei Cumpăna, prin proiectele de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi pentru sponsorizările oferite de-a lungul anilor pentru binele localităţii, Felix Stroe va avea nume de stradă". RAJA trebuia să răspundă că "dl Stroe se simte onorat, dar refuză", iar primăriţa să-i transmită în scris că decizia a fost deja luată şi că, de fapt, e mult prea puţin în comparaţie cu ajutorul pe care ni l-aţi acordat".

"M-am simţit biciuită"

Primăriţa Mariana Gâju, care este şi vicepreşedintă a organizaţiei judeţene a femeilor din PSD Constanţa, recunoaşte senină că Stroe Felix este şi cetăţean de onoare al comunei Cumpăna. Trece peste episodul "scenariului" şi îşi aminteşte: "Am primit atunci o hârtie din partea lui, că nu doreşte aşa ceva, şi a subliniat că nu a murit. M-am simţit aşa, parcă biciuită, şi i-am răspuns că nu-i dorim moartea şi că am învăţat să mul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 3 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 51 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°