Turcia a livrat, începând din iunie, 47 de tone de arme şi muniţii rebeliunii siriene, în pofida dezminţirilor sale repetate, susţine luni publicaţia turcă Hürriyet, citând documente oficiale turce şi ale ONU.
Doar în luna septembrie, Turcia a furnizat 29 de tone de echipament militar grupărilor ostile regimului de la Damasc, precizează publicaţia, citând statistici obţinute din baza de date a Comtrade şi Institutului turc pentru Statistică (Tüik).
Guvernul islamo-conservator turc a dezminţit în mod repetat că ar livra arme rebelilor sirieni, în pofida unor informaţii de acest gen apărute în presa internaţională.
Un diplomat turc, intervievat de AFP, a refuzat luni să comenteze afirmaţiile Hürriyet, limitându-se să repete că "Turcia nu furnizează arme vreunei grupări" rebele din Siria.
Acest diplomat, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, a subliniat că cifrele citate de cotidian ar putea să se refere la "arme care nu pot fi utilizate în scopuri militare", precum, de exemplu, puştile de vânătoare.
Turcia sprijină deschis opoziţia faţă de regimul lui Bashar al-Assad şi adăposteşte pe teritoriul său peste 600.000 de sirieni care au fugit de războiul civil din ţara lor. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »