,,Doamne, transformă-mă într-un instrument al păcii tale. Acolo unde există ură, lasă-mă să semăn dragoste. Acolo unde există durere, lasă-mă să ofer iertare. Acolo unde există dubiu, lasă-mă să pun credință. Acolo unde există disperare, lasă-mă să vin cu speranță. Acolo unde există întuneric, lasă-mă să fac lumină. Și acolo unde există tristețe, lasă-mă să aduc bucurie.” – Sfântul Francisc d`Assisi

Când te simți umilit, marginalizat, îndepărtat, există mai presus de orice, iubirea lui Dumnezeu pentru tine, pe care la rându-ți trebuie să o reverși, să o împărtășești celor de lângă tine, semenilor tăi, pe care i-ai ignorat poate prea mult în ultima vreme.

Poate că nu răul din noi este agravanta majoră a vieții noastre, ci mai degrabă, faptul că nu deslușim dragostea din noi și cea care ne înconjoară, că nu realizăm ceea ce înseamnă să ne trezim în fiecare zi cu soarele deasupra noastră, cu zâmbetul lui Dumnezeu. Mulți dintre noi ajungem la spusele și învățăturile Lui când suntem constrânși de necazuri, de o viață prea crudă, când cei de lângă noi pe care îi credeam prieteni, ne abandonează atunci când nu mai avem puterea de a lupta, de a ne îndrepta, de a ne pune în slujba celor apropiați, credinței și iubirii pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Unde sunt cei care îi dorim alături de noi în momentele grele? Ce am făcut noi la rândul nostru de a-i ferici pe alții, de a-i înțelege, de a-i ajuta să se îndrepte spre a nu orbi căutându-și disperați pașii în viață?

După supărare și ură, sentimente ce în zilele noastre bântuie tot mai des sufletul uman, trebuie să învățăm să mai și iertăm și să ne cerem iertare, să ne îndepertăm de marele rău lumesc, să oferim iubire…

Cea mai bună formă de comunicare, rămâne cea pe care o putem aborda prin intermediul sentimentelor, pentru că ele sunt, așa cum spunea cineva, ,,limbajul sufletului”. Eu nu