Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura a atacat în contencios acţiunea CL Sânmartin - Piedică la referendum

Publicat in Crisana, luni 16 decembrie 2013 ·

Prefectura Bihor a blocat, deocamdată, referendumul local din Sânmartin pe problema forărilor după gaze de şist. Printr-un comunicat de presă, prefectul Claudiu Pop a explicat că problema supusă referendumului este de interes naţional şi nu îi priveşte pe localnici.

Ieri dimineaţă, Instituţia Prefectului Bihor a cerut în instanţa de contencios administrativ anularea, pe motiv de nelegalitate, a deciziei Consiliului Local Sânmartin prin care aproba organizarea unui referendum în 26 ianuarie 2014 şi prin care localnicii să se pronunţe cu privire la explorarea resurselor în zonă. "În calitate de prefect al judeţului Bihor nu am blocat manifestarea publică prin orice modalităţi de exprimare, proteste, mitinguri ale cetăţenilor. Conform legislaţiei naţionale, dreptul la liberă exprimare este garantat de legea fundamentală. După cum bine ştiţi, când am constatat că printr-o hotarâre de Consiliu Local se fac abuzuri, am făcut demersurile necesare pentru a fi de partea cetăţenilor (exemple: HCL-ul privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013, HCL-ul privind aprobarea modificării Regulamentului de alimentare cu energie termică în municipiul Oradea şi HCL-ul privind aprobarea „Studiului de fezabilitate-stabilirea zonelor unitare de încălzire în municipiul Oradea" şi aprobarea delimitării zonelor unitare de încălzire în municipiul Oradea). În aceeaşi calitate de prefect, am obligaţia de a sesiza instanţa judecătorească pentru încălcarea legii fundamentale (art. 136 alin.3), când oricare dintre Consiliile locale exced atribuţiilor lor", se arată în comunicatul de presă al prefectului de Bihor. Mai exact, acesta menţionează că ieri, 16 decembrie, a atacat în contencios hotărârile CL Sânmartin, însă "nu pentru a interzice dreptul de a organiza referendumul, ci pentru că referendumul face referire la o problemă de interes naţional, iar Consiliul loca

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 44 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 29 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 17 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 22 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°