Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carrefour va prelua de la Klepierre 127 de mall-uri, pentru 2 miliarde de euro

Publicat in Income Magazine, luni 16 decembrie 2013 ·

Carrefour va prelua 127 de centre comerciale din Franţa, Italia şi Spania de la grupul Klepierre, pentru aproximativ 2 miliarde de euro, retailerul francez vizând astfel să controleze zonele adiacente hipermarketurilor pe care le operează.

Carrefour va crea un vehicul prin care va controla centrele comerciale preluate de la Klepierre şi cele 45 de mall-uri pe care le deţine deja în Franţa, potrivit unui comunicat al grupului, transmite Bloomberg. Noua companie va fi finanţată printr-o injecţie de capital de 1,8 miliarde euro şi angajamente de finanţare de 900 milioane euro. Carrefour va deţine 42% din acţiunile companiei, restul urmând să revină unor investitori instituţionali.

Compania va avea venituri anuale din chirii de aproximativ 180 milioane euro, a precizat Carrefour. Carrefour vrea să crească atractivitatea hipermarketurilor pentru clienţi, în contextul concurenţei dure venită atât din partea altor retaileri şi dezvoltatori centre comerciale, cât şi din mediul online.

În trimestrul al treilea, Carrefour a raportat vânzări în creştere la hipermarketurile din Franţa pentru prima dată în ultimii doi ani, rezultat care sprijină noua strategie a grupului. "Carrefour încearcă să recreeze un ecosistem care integrează toate părţile componente ale fiecărui centru comercial, în beneficiul clienţilor. Succesul depinde de renovarea, modernizarea şi extinderea centrelor", se spune în comuncatul companiei.

Klepierre este al doilea mare operator de mall-uri din Europa listat la bursă. Trustul francez de imobiliare a anunţat, în luna iulie a anului trecut, că vrea să atragă 1 miliard de euro până la finele lui 2013 din vânzarea de spaţii de birouri şi focusarea afacerilor pe mall-uri.

Carrefour a înregistrat în trimestrul al treilea vânzări de 21,1 miliarde euro, în scădere uşoară. Grupul francez este prezent şi în România, unde deţine u

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 5 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°