Concertul caritabil susţinut de studenţii şi elevii orădenii, pentru Alexandra Crăciun, s-a bucurat de un real succes, astfel că în contul fetiţei au ajuns peste 3.300 de lei. Evenimentul a avut loc în Aula Magna a Universităţii din Oradea.
,,O şansă pentru Alexandra”, concertul caritabil susţinut de elevii şi studenţii orădeni a avut parte de un succes răsunător datorită participanţilor ce au dat dovadă de talent şi seriozitate, atât în interpretarea colindelor, cât şi în strângerea de fonduri. La concert, spectatorii de toate vârstele au fost cuceriţi de vocea extraordinară şi piesele originale ale lui Sergiu Chirilă, masterand la Universitatea din Oradea, dar şi de colindele duioase interpretate de Corul Asociaţiei Studenţilor Stomatologi din Oradea (A.S.S.O).
Mai mult, elevii clasei a IV-a A de la Liceul Teoretic German ,,Friedrich Schiller” Oradea, prof. Schiszer Katalin, şi elevii clasei a II-a A de la Liceul Teologic Romano-Catolic ,,Szent Laszlo” Oradea, prof. Bakaity Beata, au încântat audienţa cu melodii în limba română, germană şi maghiară.
Alături de elevi şi studenţi au mai concertat şi un grup vocal de la Colegiul Naţional ,,Emanuil Gojdu” Oradea coordonat de prof. Vulpe Delia, studentele Andreea Bande, Sofica Mădălina, studenţii Dragoş Cotinghiu, Cata Laurenţiu şi nu în ultimul rând Corul de cameră ,,Psalmodia Varadiensis” dirijat de Pr. Conf. Dr. Brie Mihai.
Biletele au costat 5 lei şi s-au putut achiziţiona pe loc la intrarea în Aulă sau înainte de eveniment de la sediul A.S.S.O. din incinta Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea.
Banii strânşi urmează să ajungă la Alexandra Daria Crăciun, o fetiţă în vârstă de doar 6 anişori, ce se luptă cu o boală crâncenă şi are nevoie urgentă de tratament la o clinică din Houston, Statele Unite ale Americii.