O scrisoare a lui Gigi Becali, care cere permisie de Sărbători, nu are nicio şansă să ajungă la Băsescu. Consilierul Adrian Rădulescu ne spune că preşedintele l-ar lua la şuturi pe cel care i-ar aduce o astfel de solicitare.
O cerere pentru ieşire din penitenciar de Crăciun sau revelion adresată de Gigi Becali preşedinţiei nu are nicio şansă să ajungă la Traian Băsescu. "Asta nu ţine de domnul preşedinte, ţine de penitenciar. Cu domnul preşedinte are legătură numai dacă cere graţiere. Dacă i-a scris preşedintelui şi a ajuns la un consilier, acesta a trimis-o înapoi. Cum ar fi ca unul dintre noi să meargă la domnul preşedinte şi să-i spună că ne-a trimis Becali cu asta ca să-i daţi liber, ne ia şi la şuturi", ne-a declarat consilierul preşedintelui Traian Băsescu, Adrian Rădulescu.
Patronul Stelei nu are voie să ceară permisie
Deşi în presă s-a vehiculat ştirea că Gigi Becali ar fi cerut conducerii penitenciarului permisie de Crăciun sau revelion, acest lucru nu este posibil. Comisarul-şef Mihai Mate, director adjunct al Penitenciarului Poarta Albă, ne spune că, până acum, Becali nu a depus nicio cerere de permisie pentru Sărbători. "Permisiunea de ieşire din penitenciar este o recompensă şi se acordă de Comisia pentru recompense la propunerea celor care desfăşoară activităţi cu persoanele private de libertate. Sub nicio formă nu se acordă permisiunea de ieşire din penitenciar la cererea unui deţinut, doar în situaţia în care apare un deces în familie, şi nu ne propunem să dăm nimănui o astfel de învoire, pentru că sperăm să nu existe situaţii de genul ăsta. Dacă gardienii constată că un deţinut are un comportament-model, că participă la activităţi şi întruneşte mai multe condiţii, propun recompensarea acestuia, inclusiv cu permisiunea de ieşire din penitenciar. Dar până să ajungă la permisie, trebuie acordate grad