Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANM: Ninsori slabe şi temperaturi pozitive de Crăciun

Publicat in Puterea, luni 16 decembrie 2013 ·

ANM estimează ninsori slabe în perioada Crăciunului, dar şi temperaturi pozitive în majoritatea regiunilor ţării. Excepţie va face zona montană, unde, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă în perioada 16-29 decembrie, în ajunul Crăciunului, va ninge, iar valorile termice vor fi, în general, negative.

În Banat, până pe 19 decembrie, media maximelor diurne va creşte de la 2 la 5 grade, interval în care media minimelor nocturne va scădea uşor, de la -2 la -4 grade. Între 20 şi 24 decembrie, media maximelor termice va reveni la circa două grade, iar cea a minimelor nocturne va oscila în jurul valorii de -3 grade. Până în jurul datei de 26 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că valorile termice maxime vor fi mai mari cu 3-4 grade, iar cele minime, cu circa două grade. Cu mici variaţii de temperatură de la o zi la alta, vremea uşor mai caldă decât în mod obişnuit va dura până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, în general slabe, predominant sub formă de ploaie, va fi mai ridicată în intervalul 25-29 decembrie, transmite Agerpres.

În Crişana, în jurul datei de 19 decembrie, media maximelor diurne va creşte, atingând 5 grade, iar media minimelor nocturne se va menţine negativă, coborând spre -4 grade. Între 21 şi 24 decembrie media maximelor termice va reveni în jurul a două grade, iar cea a minimelor nocturne va fi de -3 grade. Ulterior, până pe 26 decembrie, vremea se va încălzi uşor şi treptat, iar valorile termice maxime vor atinge o medie de 4-5 grade. Totodată, minimele vor fi cuprinse între -3 şi -1 grad, instalându-se, astfel, un regim termic uşor mai cald decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii decembrie şi care se va menţine până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Vor fi posibile precipitaţii în general slabe, predominant sub formă

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 40 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 25 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 56 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 47 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°