Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crucea Roșie Constanța a dăruit speranță mai multor familii nevoiașe

Publicat in Gazeta de Navodari, luni 16 decembrie 2013 ·

Un zâmbet pe chipurile celor loviți de soartă! Este cadoul pe care Crucea Roșie Constanța l-au făcut mai multor familii cu probleme în pragul sărbătorilor de iarnă. Prin intermediul prin intermediul campaniei umanitare „Moș Crăciun și Sacul magic” și a unui spectacol caritabil găzduit pe scena unui centru comercial din Constanța, prin bunăvoința constănțenilor care au făcut donații, oamenii vor avea ce să pună pe masă, măcar de Crăciun. “Încercăm, pe lângă faptul că dăm mici cadiuri, să avem și un spectacol pentru cei pe care îi aducem de departe. Astăzi i-am adus de la Săcele pentru a alături de noi. Avem 44 de copii de acolo care vor primi cadouri le la Moș Crăciun și totodată familiile lor vor primi alimente și îmbrăcăminte.” a declarat psihologul Carmen Lungu, președintele filialei Crucea Roșie Constanța. Oameni cu suflet s-au alăturat inițiativei, iar copii talentați ai României au venit special ca să cânte și să danseze pe scenă, oferind un exemplu de optimism și totodată, adresându-le constănțenilor îndemnul de a-i ajuta măcar acum, în pragul sărbătorii Crăciunului, pe cei care, cu greu mai găsesc motive să zâmbească. „Susțin astăzi Crucea Roșie într-un act de caritate pentru copii nevoiași din Săcele. Sperăm să fiți alături de noi și de Crucea Roșie.” a afirmat Andreea Sorescu, instructor coregraf în Năvodari. În cadrul campaniei umanitare, în parteneriat cu Crucea Roșie și-au dat mâna și cei de la un centru medical din Constanța, care le-a oferit constănțenilor șansa de a-și testa, gratuit, tensiunea arterială și glicemia. „În această perioadă derulăm și o campanie pentru sănătate în care oferim consultații gratuite pentru diabet și nutriție. Sănătatea este o prioritate. Suntem de multeori tentați să facem alte lucruri decât să avem grijă de sănătatea noastră.” a spus Aura Manole, reprezentant Clinică. Ajung să aprecieze importanța sănătății persoanele greu

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 33 minute
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum o ora
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 3 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 2 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum o ora
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Cod portocaliu de averse, vijelie şi grindină în vestul ţării

Mediafax acum 54 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în vestul ţării urmează o perioadă cu averse, vijelie şi grindină. ANM a emis cod portocaliu.

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°