Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titanii se adună contra Greciei. România va disputa azi un meci amical

Publicat in Adevarul, luni 16 decembrie 2013 ·

Cei mai reprezentativi fotbalişti din istoria României vor încerca să răzbune naţionala într-un amical caritabil organizat la Salonic.

Grecii ne-au lăsat acasă şi s-au calificat la Mondialul din Brazilia, dar rămân prietenii noştri. Cele mai bune generaţii ale României şi Greciei se vor înfrunta într-un amical de lux, organizat în scop caritabil, la Salonic, luni, 16 decembrie, de la ora 19.00. Iniţiativa i-a aparţinut lui Theodoras Zagorakis, căpitanul de legendă al elenilor, cel care a condus echipa Greciei la Campionatul European din 2004, când aceasta a câştigat trofeul. El şi Gică Hagi au pus la cale această acţiune, care se va desfăşura pe terenul celor de la PAOK Salonic, unde Zagorakis este preşedinte. Biletul de intrare costă 2 euro, iar toate încasările vor fi donate unei fundaţii care se ocupă cu sprijinul copiilor care au probleme medicale.

Pentru partida de la Salonic, Generaţia de Aur s-a mobilizat parcă mai bine ca oricând. Practic, dintre toţi foştii mari fotbalişti ai României lipsesc doar Ionuţ Lupescu, care stă în Elveţia, Cosmin Contra şi Liviu Ciobotariu, care nu pot pleca din ţară, deoarece echipele pe care le antrenează, Petrolul, respectiv FC Vaslui, n-au terminat campionatul şi Gheorghe Mihali, care s-a operat de curând de hernie cervicală şi de în convalescenţă. În rest, şi-au anunţat prezenţa toate numele mari, în frunte cu trioul Hagi –Popescu-Petrescu, dar în lot au fost cooptaţi şi foşti „tricolori” mai mici, precum Ogăraru, Miu, Kiriţă, Mara ori Florin Bratu. „Pata” exotică a lotului este Falemi Nana, care n-a jucat niciodată pentru România dar are 5 selecţii la naţionala Camerunului.

Antrenorul naţionalei va fi Anghel Iordănescu, iar secunzii săi Gabi Balint şi Ilie Dumitrescu. Primul nu mai poate juca din cauza kilogramelor, în vreme ce Ilie are nişte probleme la genunchi şi a preferat să nu joace. Desfăşurare de for

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 46 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°