Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş informează asiguraţii că pentru procurarea unui dispozitiv medical nu mai este nevoie să fie trecuţi pe listă de aşteptare.
Este pentru prima dată când, după mulţi ani, am reuşit să aducem la zi listele de aşteptare din ultimii 5 ani, pentru asiguraţii noştri. Astfel, toate cererile depuse până în luna octombrie 2013 pentru procurarea unui dispozitiv medical, au fost soluţionate. Facem un apel în acest sens către asiguraţi, să se prezinte la sediul instituţiei noastre în vederea ridicării deciziilor pentru dispozitivul medical solicitat, a precizat Victor Dumitraşcu, preşedinte – director general al CJAS TM.
Astfel, până în prezent au fost eliberate 7783 de dispozitive medicale, reprezentând liste de aşteptare din anii 2009, 2010, 2011, 2012 si 2013.
Cele mai multe cereri depuse pentru dispozitive medicale şi eliberate au fost cele pentru proteze auditive-1354.
Bugetul alocat dispozitivelor medicale pe anul 2013 a fost dublu faţă de anteriori.
În anii anteriori au fost eliberate 13038, după cum urmează:
În 2012 – s-au eliberat 3453 de dispozitive medicale
În 2011 – 4027 dispozitive eliberate
În 2010 – 3319 dispozitive eliberate
În 2009 – 2239 dispozitive eliberate
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş informează asiguraţii că pentru procurarea unui dispozitiv medical nu mai este nevoie să fie trecuţi pe listă de aşteptare.
Este pentru prima dată când, după mulţi ani, am reuşit să aducem la zi listele de aşteptare din ultimii 5 ani, pentru asiguraţii noştri. Astfel, toate cererile depuse până în luna octombrie 2013 pentru procurarea unui dispozitiv medical, au fost soluţionate. Facem un apel în acest sens către asiguraţi, să se prezinte la sediul instituţiei noastre în vederea ridicării deciziilor pentru dispozitivul medical solicitat, a precizat Victor Du