Blând cu sine şi colegii săi, deputatul liberal Traian Dobrinescu compară Legislativul românesc cu o „cireadă de vaci”. De aici rezultă că fiecare membru al turmei ar fi un individ nevinovat, mare, prostuţ, placid, dar foarte folositor la casa omului, care se lasă mânat, cu uşurinţă, într-o parte sau alta de văcarul satului (Guvernul). Nu cred că parlamentarul român se încadrează într-o categorie strict inofensivă şi utilitară, el având, pe lângă ignoranţă şi lene, caracteristici de animal de pradă, care-l fac periculos, mai ales, când se manifestă în grup. Respectând însă viziunea deputatului, ar fi, totuşi, interesat de aflat cum a ajuns Parlamentul României o cireadă de bovine.

Nu s-a întâmplat peste noapte, ci în urma unui lung proces, demarat cu mai bine de zece ani în urmă, când, odată cu trecerea în noul mileniu, epoca de glorie a parlamentarismului românesc postdecembrist a început să apună. Constituţia, legile restituirilor, cele prin care se reorganizau democratic vechile instituţii şi se înfiinţau unele noi, precum CNSAS, au fost elaborate şi votate în anii 90. Atunci, toţi ochii priveau spre Parlament, unde confruntările politice se purtau pe teme de interes general, aleşii înşişi dovedind mai multă implicare, pricepere, transparenţă şi responsabilitate. Dezbaterea unui articol de lege în Comisia juridică a Senatului putea dura şi-o zi întregă, fiind analizat în toate nuanţele şi perspectivele, până când majoritatea o adopta pe cea convenabilă, iar pledoariile erau reluate în plen, unde senatorii erau filmaţi de la câţiva metri distanţă. Şi atunci funcţiona maşina de vot – turma -, dar o făcea în cunoştinţă de cauză.

După anul 2000 s-au petrecut două schimbări importante.

Prima: Parlamentul s-a înnoit, înlocuind vechea gardă de parlamentari – formată din jurişti, profesori, doctori, economişti – cu o alta, compusă, mai ales, din pe