Pentru a marca sărbătorile de iarnă, copiii din cadrul Aşezământului Social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş au pregătit pentru publicul larg o scenetă despre Naşterea Domnului. Toți cei dornici să simtă atmosfera Crăciunului sunt așteptați marţi, de la ora 17.00, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul „Mihail Kogălniceanu” din Sebeş. La Serbarea de Crăciun vor participa atât copiii din cadrul Centrului Educaţional, cât şi cei din Casa de tip familial.
Aşezământul social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş funcţionează în cadrul reţelei Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Sebeş cu 6 module sociale acreditate pentru 120 de beneficiari respectiv: casă de tip familial, centru educaţional, serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice şi a celor cu handicap, cantină socială şi un atelier protejat pentru persoane cu handicap.
În cadrul casei de tip familial sunt ocrotiţi în prezent 10 copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 17 ani, aflaţi în dificultate, iar centrul educaţional are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi familial pentru 25 de copii din municipiul Sebeş, care provin din familii defavorizate, dezorganizate sau monoparentale, precum şi din familii cu venituri reduse şi nivel educaţional scăzut.
Centrul Educaţional funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Activitatea Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Sebeş este coordonată de pr. Gheorghe Marin.
Roxana CAZACU
foto: arhivă
URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=137617
Pentru a marca sărbătorile de iarnă, copiii din cadrul Aşezământului Social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş au pregătit pentru publicul larg o scenetă de