Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moise Guran: “Ce mai caut eu în ţara mea?”

Publicat in Vrancea Media, luni 16 decembrie 2013 ·

Când să ne luăm și noi românii cu porcul și țuica fiartă, ne-am trezit cu o avalanșă de inițiative legislative care mai de care mai penale, ce se vor aprobate de Parlament. O lege care rezolvă traficul de influență prin reglementarea lobby-ului, o alta care îi scoate pe parlamentari de la conflictul de interese, una pentru preafericirea spălării banilor prin cazinouri prin liberalizarea câștigurilor la jocurile de noroc, plus o lege a minelor care maschează fosta lege Roșia Montană. Iar pe colivă două bomboane superbe – o grațiere pentru infractorii cu condamnări de până la șapte ani și o amnistie pentru faptele care n-au fost definitiv condamnate și pentru care autorii lor riscă pedepse de până la șase ani, plus o desfiinţare de facto a DNA şi ANI, care rămân fără obiectul muncii dacă parlamentarii nu mai pot fi urmăriţi pentru fapte de corupţie. Ca să reformulez mai pe scurt, cât suntem noi ocupați cu sărbătorile, țuica și porcul, țara noastră se va transforma într-o țară a hoților. Nu că n-ar fi deja, nu că pedepsele pentru marea corupție n-ar fi scăzut deja în derizoriu, dar parlamentarii țării noastre par hotărâți să scrie în lege asta. Să nu-i mai deranjeze nici DNA-ul, nici DGA-ul, nici ANI, să poată fura în voie, fără riscul stupid de pușcărie, așa firav cum este el în țara noastră. Desigur, nepăsarea publică este principalul motor care propulsează tupeul parlamentar, iar rolul porcului în viața românului mi se pare că era complementar în tot acest scenariu. Nici n-are sens să ne mirăm, este pur și simplu ipocrit să nu recunoaștem că știam cu toții asta – în fond, acești parlamentari nu fac acum decât să pună în operă motivele reale pentru care au intrat în Parlament, programul electoral nedeclarat, dar pe care toți îl știm, acela de a fura cât cuprinde atunci cât ești la putere. Ca cetățean al acestei țări mai am o singură întrebare… una singură, pe care zic

Articolul in Vrancea Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 56 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum o ora
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum 17 minute
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 25 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°