Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtună de zăpadă în estul Canadei. Drumuri BLOCATE şi sute de zboruri ANULATE

Publicat in Antena 3, luni 16 decembrie 2013 ·

O furtună de zăpadă a afectat centrul şi estul Canadei duminică, perturbând traficul aerian şi legăturile între Ontario şi zona coastelor atlantice, informează AFP.

Ninsorile, care au început sâmbătă, în regiunile Toronto şi Ottawa (la sud de Ontario), au ajuns la Québec şi în provinciile de la coasta atlantică, până la Terra Nova. În buletinul de alertare, Environnement Canada a anunţat duminică faptul că ninsori însoţite de rafale de vânt puternice au condus la depunerea unui strat de zăpadă de până la 35 de centimetri până la prânz.

La Québec, compania electrică Hydro Québec a anunţat că un număr de câteva sute de clienţi au rămas fără curent duminică, la ora 21.00 GMT (23.00, ora României).

Ninsorile s-au oprit la miezul nopţii de duminică spre luni în majoritatea provinciilor din est, potrivit serviciilor meteorologice canadiene.

Traficul aerian a fost perturbat grav, sute de zboruri fiind anulate pe principalele aeroporturi de la Toronto, Ottawa, Montréal şi Halifax, au anunţat serviciile aeroportuare. Potrivit site-ului aeroportului Trudeau de la Montréal, majoritatea zborurilor către estul Canadei sunt anulate, iar aproape toate zborurile afişează întârzieri importante atât la plecare, cât şi la sosire.

Drumuri au fost parţial blocate, din cauza troienelor sau unor accidente, iar poliţia a anunţat mai multe ciocniri de vehicule în lanţ, cu zeci de răniţi.

Serviciile Securităţii Québecului au anunţat mai multe intervenţii şi condiţii dificle de trafic pe autostrada care asigură legătura între Montréal şi Québec.

Citeşte mai multe despre: furtuna de zapada Canada Toronto zapada ninsoare

O furtună de zăpadă a afectat centrul şi estul Canadei duminică, perturbând traficul aerian şi legăturile între Ontario şi zona coastelor atlantice

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum o ora
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 58 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°