Scris de T. Ex. - Mai mulți agenți de poliție, angajați de la SMURD și de la Ambulanță, din Capitală, au fost audiați, luni. Potrivit Parchetului Tribunalului București aceștia ar fi luat mită de la reprezentații unor firme de pompe funebre.
Agenții de poliție, angajații SMURD și de la Ambulanță sunt suspectați că ar fi transmis date despre persoane decedate reprezentanților unor firme de pompe funebre, care, la rândul lor, îi contactau pe aparținătorii acestora pentru a încheia contracte de prestări servicii. Luni dimineața anchetatorii au audiat 26 de persoane, în urma a 17 percheziții domiciliare.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că învinuiţii, angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), ai Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov (SABI) sau agenţi de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, transmiteau, în baza unei înţelegeri prealabile, către reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre date cu caracter personal şi medical privind persoane decedate, precum şi date privind aparţinătorii acestora (nume, adresă, număr de telefon), de care luau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu. La rândul lor, reprezentanţii firmelor de pompe funebre, învinuiţi în cauză, contactau aparţinătorii persoanei decedate în vederea încheierii unor contracte de prestări servicii funerare”, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Atunci când se încheia un contract de servicii funerare, angajații Serviciului de Ambulanță, SMURD și agenții de poliție primeau mită o sumă de bani, între 500 și 600 de lei, de la reprezentanții firmelor de pompe funebre, în baza unor înțelegeri anterioare.
Printre persoanele suspectate în acest caz sunt zece polițiști de la secțiile 22 și 25 din București.
Ministerul Sănătății a primit sesizări conform cărora mai multe firme de pompe funebre