Update 13.37 - Preşedintele PNL: Am spus mereu adevărul. Nu-i permit lui Ponta să mă facă mincinos
___________________________________
Ştirea iniţială 13.13
Preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a atacat, luni, pe şeful PNL, Crin Antonescu, spunând despre acesta că şi-a minţit colegii în ceea ce priveşte legea amnistiei.
Premierul a spus că a văzut ştirile despre stenogramele din conducerea PNL, dar nu ştie dacă sunt reale, iar "dacă sunt adevărate, domnul Antonescu şi-a minţit colegii asupra realităţii.
Am fost la USL cel puţin 12 persoane când a fost de acord cu legea amnistiei, a vrut ordonanţă de urgenţă. Nu ar fi pentru prima dată când domnul Antonescu spune una colegilor, alta nouă şi alta presei", a spus Ponta, luni, la sediul PSD. Ponta a mai spus, că, Antonescu l-a informat luni "că nu ar mai vota".
Întrebat dacă preşedintele PNL a încercat să-l contacteze, Ponta s psu că ştie că Antonescu e în Israel.
După ce presa i-a spus că liberalul şi-a anulat această vizită, Ponta a comentat: "şi cu asta s-a răzgândit?".
Referitor la modificările făcute la Codul penal, Ponta susţine că nu a ştiu de aceste schimbări, însă este de părere că este necesară o consultare amplă de Codul penal.
.
Citeşte mai multe despre: Victor Ponta Crin Antonescu atac crin antonescu Cod Penal
Update 13.37 - Preşedintele PNL: Am spus mereu adevărul. Nu-i permit lui Ponta să mă facă mincinos
___________________________________
Ştirea iniţială 13.13
Preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a atacat, luni, pe şeful PNL, Crin Antonescu, spunând despre acesta că şi-a minţit colegii în ceea ce priveşte legea amnistiei.
Premierul a spus că a văzut ştirile despre stenogramele din conducerea PNL, da