Jandarmii au fost solicitaţi să intervină, la sfârşitul săptămânii trecute, în jurul orei 1,00, pentru aplanarea unui conflict în zona Podgoria.
Apelul a fost făcut de un bărbat de 40 de ani, care a sesizat faptul că prietena lui, în vârstă de 30 de ani, a fost agresată fizic, pe o stradă. După verificări, s-a stabilit că, pe fondul unor neînţelegeri, femeia a fost agresată de fostul ei prieten şi, neavând posibilitatea să sune la 112, i-a cerut sprijinul prietenului ei, prin modul de apelare rapidă al telefonului. „Persoana vătămată a fost sfătuită să solicite un control medical de specialitate, având în vedere loviturile primite în zona feţei şi a braţelor. Ea a refuzat acest lucru, însă a depus plângere. Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de constatare, bărbatul fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. El a fost, de asemenea, sancţionat contravenţional cu 200 lei amendă, pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare”, precizează mr. Emilia Fînaţă, purtător de cuvânt la Jandarmeria Arad.
(D.D.)
Jandarmii au fost solicitaţi să intervină, la sfârşitul săptămânii trecute, în jurul orei 1,00, pentru aplanarea unui conflict în zona Podgoria.
Apelul a fost făcut de un bărbat de 40 de ani, care a sesizat faptul că prietena lui, în vârstă de 30 de ani, a fost agresată fizic, pe o stradă. După verificări, s-a stabilit că, pe fondul unor neînţelegeri, femeia a fost agresată de fostul ei prieten şi, neavând posibilitatea să sune la 112, i-a cerut sprijinul prietenului ei, prin modul de apelare rapidă al telefonului. „Persoana vătămată a fost sfătuită să solicite un control medical de specialitate, având în vedere loviturile primite în zona feţei şi a braţelor. Ea a refuzat acest lucru, însă a depus plângere. Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de constatare, bărbatul fiind s