* Pentru salariatul tradiţional, Crăciunul e perioada din an în care mai beneficiază de nişte zile libere şi, eventual, de vreo primă de porc, un pachet cu ceva, un bon de masă mai festiv. Înainte de Crăciun, face o tură prin magazine, unde sacrifică prima pe cele mai inutile produse (ce-i drept, frumos ambalate!); regretele vor veni de-abia în ianuarie. Pătruns de tremuriciul care îi face pe oameni să devină consumatori, cumpără şi specialităţi dintre cele mai scumpe, după ce îşi spune în sinea lui (apoi zice soţiei) "O dată-n an e Crăciunul!". De obicei, când procedează aşa, e şi niţel muşcat de maimuţă, că înainte a mai ciugulit ceva cu colegii. În fine, cumpără, după cum am spus, specialităţi pe care, nefiind obişnuit cu ele, nu ştie să le gătească sau le găteşte tot cum ştie el. În sfârşit, am dezlegat astfel o mare enigmă a umanităţii: am aflat de ce, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, apar prin oalele românilor preparate culinare necunoscute, care încearcă să îmbine tradiţia cu inovaţia şi bucatele tradiţionale cu fiţele de ocazie: tochitura de caracatiţă sau de scoici, sărmăluţele cu calamari, plachia de somon afumat, iahnia de avocado sau, din greşeală de interpretare, compotul şi dulceaţa de fructe de mare!
* Vine Crăciunul; zilele care ne despart pot fi numărate pe degetele mâinilor, fără a folosi picioarele. De fapt, Crăciunul deja e printre noi, ne înconjoară, cam de prin noiembrie. Primele semne de Crăciun sunt, anual, globurile şi ghirlandele de beteală din supermarketuri. Managerii ştiu ce ştiu: chiar dacă le-ar băga în rafturi încă de prin iunie, sigur s-ar găsi români care să cumpere, convinşi fiind că, dacă tot au apărut globurile timpurii, e semn că în decembrie, înainte de Crăciun, n-au să se mai găsească, pe motiv de criză, deci mai bine să ia din timp, că nu se ştie. Bine măcar că globurile astea nu se alterează, n-au termen de