De mai bine de 20 de ani România este privată în a avea un ambasador în Republica Moldova. Simpla numire a unei astfel de persoane nu înseamnă automat şi reprezentarea corespunzătoare a intereselor statului român. La Chişinău, România a deschis un front pentru apărarea identităţii naţionale a mai bine de trei milioane de români, iar rolul unui ambasador ar trebui să fie unul extrem de activ.

Situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult odată cu venirea actualului ambasador,domnul Marius Lazurcă, care, deşi a dispus de un climat politic favorabil, a fost practic inexistent în relaţia cu reprezentanţii românilor din Republica Moldova.

Nu spun că acesta nu ar fi un bun ambasador, cu siguranţă că este, dar probabil că o delegaţie precum cea de la Vatican, de unde a venit, ar fi fost mult mai potrivită pentru Excelenţa sa.

Republica Moldova nu este o ţară oarecare, şi probabil de aici a pornit greşeala Ministerului de Externe: aici e nevoie de o reprezentarea reală a intereselor României şi nu de o poză aşezată pe scaunul ambasadei ca lumea să ştie că există totuşi ambasador.

Noi înţelegem că uneori aşa e politica, că dacă eşti rudă cu ministrul de externe(de la acea vreme) atunci primeşti şi un post corespunzător, dar este curată trădare să bagi politica în locuri unde ea nu trebuie să îşi aibă locul. Puteau să îl numească în Brazilia, în Argentina, ba şi la Moscova, dar nu acolo unde nevoie de oameni activi.

Am sperat că schimbarea de guvernare va duce şi la modificări, lucru care nu s-a întâmplat. Se pare că există o complacere în declaraţii politice dar fără a exista o susţinere prin fapte.

Domnule Ministru de externe şi domnule Preşedinte al României: la declaraţii politicianiste cu toţii suntem buni, dar cum ne propunem noi să facem din Unirea cu Republica Moldova o prioritate naţională când în