Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecte de două milioane de euro derulate prin GAL „Vrancea Sud Est“

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 17 decembrie 2013 ·

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Vrancea Sud – Est este pe primul loc la implementarea proiectelor europene dintre cele 161 GAL-uri din România. Prin acest GAL au fost depuse 68 de proiecte de către primării, societăţi comerciale şi fermieri, însumând 1.962.421 euro. 20 de lideri locali, angajaţi ai GAL-ului, reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au participat, săptămâna trecută, la „Schimbul de experiență cu GAL-uri din zona de Sud – Vest”, organizat în localitatea Rânca, din Gorj. De asemenea, au fost prezenţi preşedinţii GAL-urilor Parâng şi Poarta Almăjului.

GAL-ul Vrancea Sud-Est este un exemplu de succes și de bună practică pentru ceilalţi beneficiari ai fondurilor europene datorită modului în care a cheltuit banii acordaţi de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea mediului rural. GAL-ul înfiinţat la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, este pe primul loc între cele 161 de GAL-uri din ţară la implementarea proiectelor europene. Bilanţul a fost prezentat la seminarul organizat săptămâna trecut la Rânca unde au participat 20 de lideri locali, primari ai comunelor partenere la GAL, directorul Oficiului de Studii Pedologice Vrancea, Dorian Alecsandrescu şi directorul OJPDRP Vrancea, Gabriel Bărculescu. „Până în acest moment avem depuse și selectate un număr de 68 de proiecte însumând 1.962.421 euro accesați, rezultat care împreună cu cei peste 700.000 euro deja plătiți către beneficiari, plasează GAL Vrancea Sud – Est pe primul loc în țară din 161 GAL-uri”, a afirmat președintele GAL-ului.

Acesta a arătat că principalele dificultăţi întâmpinate în cei doi ani de implementare s-au datorat „unor permanente schimbări și adaptări ale metodologiei și procedurilor la normele impuse de Uniunea Europeană în domeniul PNDR“. Însă aceste

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE dezminte informațiile false despre organizarea alegerilor prezidențiale 2025 în străinătate

Ziua Constanta acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe precizează că orice afirmații privind organizarea deficitară a alegerilor în străinătate pentru Președintele României sunt false. Ministerul Afacerilor Externe precizează că orice afirmații privind organizarea deficitar

AUR denunță nereguli în procesul de vot din diaspora: „Secții mutate, români trimiși de la o adresă la alta”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenția asupra unor nereguli care ar afecta desfășurarea corectă a alegerilor prezidențiale în diaspora.

Se cere demisia lui Marcel Ciolacu după excluderea României din programul Visa Waiver

HotNews acum 9 ore
Politologul Cristian Preda a reacționat la scurt timp după ce SUA au exclus România din programul ce permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în Statele Unite fără viză pentru sejururi de până la 90 de zile cu anumite condiții, apreciind că

Crin Antonescu s-a întâlnit cu James Trainor, trimisul lui Donald Trump din SUA. Pe cine a refuzat americanul

Libertatea acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, a avut o întâlnire de aproximativ o oră și jumătate cu James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite, trimis de Administrația Trump pentru a observa al

Alegeri prezidențiale 2025 Până pe 3 mai, ora 17.00, au votat peste 274.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 46 minute
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 17:00, un număr de 274.731 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Rusia îl acuză pe Zelenski de „ameninţare directă” la adresa securităţii sărbătorii de 9 mai

G4Media acum 2 ore
Rusia l-a acuzat sâmbătă pe Volodimir Zelenski că ameninţă siguranţa comemorărilor sale din cel de-al Doilea Război Mondial de pe 9 mai, după ce liderul ucrainean a declarat că Kievul nu poate garanta „siguranţa” liderilor internaţionali care vor pa

Campania electorală s-a încheiat oficial Propaganda, interzisă până la finalul votului. Peste 1.100 de forțe MAI asigură securitatea în Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind interzisă continuarea propagandei electorale. Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind interzisă continuarea propagandei elector

Ministrul Educației, Daniel David, de Ziua Mondială a Libertății Presei - „Presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată și întărită/susținută”

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 3 mai, este Ziua Mondială a Liberătății Presei, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a oferit un mesaj în acest sens. Astăzi, 3 mai, este Ziua Mondială a Liberătății Presei, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David

Atenționare de călătorie în Franța emisă de MAE. Posibile perturbări ale traficului feroviar în perioada 5 - 11 mai 2025

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele căilor ferate din Republica Franceză (SNCF) au lansat un apel la grevă începând de luni, 5 mai

O femeie a murit în Grecia după ce o bombă i-a explodat în mâini

G4Media acum 4 ore
O femeie a murit în Grecia după ce o bombă pe care o transporta i-a explodat în mâini, a declarat poliția, scrie SkyNews. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Femeia în vârstă de 38 de ani transporta dispozit

Vremea

București
acum

28°
sâm.

10°/28°
dum.

11°/28°
lun.

16°/28°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

27°
sâm.

9°/27°
dum.

12°/29°
lun.

13°/22°
mar.

11°/18°
Constanta
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/18°
lun.

13°/19°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

9°/25°
dum.

9°/23°
lun.

13°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

28°
sâm.

10°/28°
dum.

9°/24°
lun.

14°/24°
mar.

12°/17°