Ghiţă a redevenit, de câteva zile, personajul-vedetă în casele de la sate. Gospodarii – nici gând să uite de obiceiurile din străbuni, iar singurele norme, UE sau nu, de tăiere a porcului de Crăciun rămân înjunghiatul şi pârlitul pe paie, în mijlocul curţii, în văzul tuturor

Agitaţie mare, dis-de-dimineaţă, în curtea familiei Muntean, din localitatea sibiană Răşinari. Evenimentul e doar o dată pe an şi doar înainte de Crăciun. Ghiţă şi Purcica, porci zdraveni, de câte 150 de kilograme, crescuţi în curtea casei, hrăniţi doar natural, vor fi sacrificaţi.

Îşi dau ultima suflare „tradiţional”, fără asomatoare. Începe pârlitul, curăţatul şi spălatul, aşa, în mijlocul gospodăriei, cum spun obiceiurile. „Când crapă slănina, se dă câte un pahar de rachiu peste ea, ca să iasă bună”, spune Ion Muntean (75 de ani), stăpânul casei. Om plin de viaţă, nea Ion ne povesteşte că a învăţat să taie şi să prepare porcul de când era copil.

„De copil umblam iarna cu unchiul, care m-a învăţat tot ritualul. Porcul trebuie pârlit, după aia e spălat şi crăpat. Prima dată, trebuie luată slănina. Pe urmă, muşchiuleţul, noi îi zicem pecie. Se iau spetele, pulpele, până mai rămâne slănina de pe burtă”, ne explică gospodarul.

Secretul: tărâţe de fag la afumătură

Urmează trierea. „Carnea se împarte după necesităţi. Cea proaspătă e pentru afumat şi tocat. Din tocătură se fac cârnaţii, sarmalele, iar organele ajung caltaboş. Restul se sărează şi se păstrează tot anul prăjită, în untură”, explică Elena Iridon (44 de ani), una dintre gospodinele familiei.

După împărţire, nea Ion se mută în pivniţă, unde sunt aduse, rând pe rând, bucăţile de slănină. Se aşază una peste alta, iar pe fiecare se pun din belşug sare grunjoasă, condimente, apă şi boia de ardei.

„Slănina se dă cu sare, se lasă opt zile aşa, după aia o punem la fum. Se afumă cu tărâţe de fag, cu celela