Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şedinţă de urgenţă la PNL în aşteptarea deciziilor social-demcoraţilor

Publicat in Romania TV, luni 16 decembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a convocat în biroul său de la Senat pe câţiva fruntaşi liberali. Şedinţa are loc în paralel cu şedinţa conducerii PSD. În aşteptarea deciziilor pe care le vor lua social-democraţii, Antonescu şi-a amânat cu o zi deplasarea în Israel, transmite România TV.

La biroul preşedintelui Senatului au sosit ministrul de Interne Radu Stroe, secretarul general al PNL Eduard Hellvig şi liderii de grup parlamentar Adrian Scutaru şi Puiu Haşotti.

Conform programului anunţat, Crin Antonescu trebuia să plece încă de duminică în Israel, însă şi-a amânat vizita cu 24 de ore pentru a fi în ţară atunci când PSD îşi va preciza poziţia în legătură cu problemele de pe agenda USL: modificarea Codului penal, Legea amnistierii şi graţierii, desemnarea judecătorului la CCR şi numirea lui Gigel Sorinel Ştirbu ca ministru al Culturii.

Crin Antonescu a lansat o serie de critici dure la adresa colegului de alianţă, Victor Ponta, în ultima ședință a conducerii PNL. Liderul liberalilor susține că i-a atras atenția premierului Victor Ponta, copreședintele USL, asupra consecințelor adoptării unei legi a amnistiei. Potrivit unei stenograme, publicată de pesurse.ro, la vârful USL se știa despre legea amnistiei şi graţieii şi despre legea de modificare a Codului penal.

Crin Antonescu spune că premierul a avut "o idee stupidă" în a promova în Parlament legea amnistiei, iar iniţiativa PSD de modificare a Codului Penal a fost "o prostie maximă". Declaraţiile au fost făcute de preşedintele PNL vineri, în faţa colegilor de partid. Liderul PNL afirmă, potrivit înregistrări publicate de pesurse.ro, că i-a spus premierului Ponta că liberalii nu susţin legea aministiei, dar că preşedintele PSD, deşi plecat din ţară, a insistat pentru adoptarea ei.

"Am avut luni o întâlnire cu primul ministru la care a participat şi domnul Dragnea şi domnul Chitoiu,

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 2 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 17 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Zelenski: Kievul îl va nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, dacă se ajunge la un armistițiu

Mediafax acum o ora
Joi, vorbind reporterilor despre recenta sa întâlnire cu Trump la Adunarea Generală a ONU de luna trecută, Zelenski a spus: „Nu am auzit un «nu». Ceea ce am auzit a fost că lucrările vor continua la nivel tehnic și că această posibilitate va fi luat

Ursula von der Leyen se confruntă azi cu două moțiuni de cenzură și un sprijin tot mai fragil / Ce ne spune calculul voturilor din Parlamentul European

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene va supraviețui cel mai probabil voturilor de azi, dar ea se lovește de tot mai multe critici, motiv pentru care a adoptat un ton mai conciliant, scriu AFP și Politico. Ursula von der Leyen se confruntă joi cu două moțiun

Adolescentul care a trimis 1.000 de mesaje de amenințare rămâne în arest preventiv. ICCJ i-a respins contestația

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut, joi, 9 octombrie, măsura arestului preventiv în cazul adolescentului de 17 ani acuzat că a trimis, în luna septembrie, aproximativ 1.000 de mesaje de ameninţare către instituţii de învăţământ, u

Mircea Cărtărescu, autoironic lângă statuia lui James Joyce, după anunţul Premiului Nobel pentru Literatură: „Ne uneşte-aceeaşi soartă”

News.ro acum 36 minute
Scriitorul Mircea Cărtărescu, considerat favorit la Premiul Nobel pentru Literatură şi anul acesta, a publicat pe o reţea de socializare o fotografie în care apare alături de statuia lui James Joyce, nici el premiat cu Nobel. Comitetul Nobel a atrib

Papa Leon, apel fără precedent către mass-media: „Gata cu clickbaitul. Nu vă vindeți autoritatea”

HotNews acum 23 minute
„Gata cu clickbaitul”, le-a transmis joi Papa Leon organizațiilor de presă, îndemnându-i pe jurnaliști să lupte împotriva „informațiilor de calitate îndoielnică” și să îi ajute pe oameni să distingă între fapte și ficțiune, potrivit Politico. „Comun

Permisul ar putea deveni OBLIGATORIU pentru trotinete și biciclete electrice. Proiectul de lege depus în Parlament are în vedere și un examen scris

Gandul acum 2 ore
Dacă până acum orice persoană cu vârsta peste 14 ani putea să se deplaseze cu ajutorul trotinetelor și bicicletelor electrice, un nou proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament ar putea schimba cu totul situația. Deținerea unui permis special a

OFICIAL Parlamentul European anunță că a primit cererea autorităților române pentru ridicarea imunității Dianei Șoșoacă

HotNews acum 4 ore
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat, oficial, joi, că instituția a primit cererea autorităților române pentru ridicarea imunității parlamentare a eurodeputatei Diana Șoșoacă, președinta SOS România. La începutul săptămânii,

Comisia Europeană investighează informaţii potrivit cărora spionii lui Viktor Orban au vizat oficiali ai UE

HotNews acum o ora
Comisia Europeană a declarat joi că va investiga informaţiile potrivit cărora guvernul prim-ministrului ungar Viktor Orbán a trimis spioni la Bruxelles pentru a culege informaţii despre instituţiile UE şi pentru a recruta un funcţionar european, rel

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

12°
joi

11°/13°
vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/19°