Probabil că singurul lucru surprinzător în concluziile comisiei trimisă de ministrul sănătății să verifice Județeanul din Ploiești este… normalitatea acestora. Pentru prima oară, o comisie, în loc să îngroape subiectul, spune lucrurilor pe nume și indică negru pe alb neregulile din sistem. În rest, nimic nou, nimic care să ne mai mire, nimic despre care să nu fi știut cu toții. Noi și, mai ales, autoritățile care acum se lamentează că n-au știut nimic.
Pentru reprezentanții acestora, sacrificarea lui Adrian Strâmbeanu, devenit (și cu propriul concurs) un personaj negativ 100%, ar trebui să fie suficientă pentru a le închide gura celor nemulțumiți. Pentru opinia publică, însă, mă îndoiesc că demisia acestuia va rezolva ceva. Pacienții, rudele lor, dar și medicii de calitate, așteaptă din partea celor care vor veni după Strâmbeanu soluții la problemele cu care se confruntă nu doar spitalele din Ploiești, ci multe unități sanitare din toată țara.
Ca și Ceaușescu în deceniile împlinirilor mărețe, Strâmbeanu nu este singurul care trebuie “felicitat” pentru dezastrul de la Județean. Sistemul care l-a propulsat nu e mai puțin vinovat. Un stat care îi obligă pe părinții copiilor bolnavi de leucemie să întindă mâna pentru a cerși banii necesari tratamentului este un stat cinic, în ochii căruia spitalele sunt consumatoare de resurse sau, în anumite cazuri, surse de profit pentru personaje de aceeași factură. Cinice și ipocrite, precum autoritățile care pretind că nu știau că pacienții veneau cu perfuziile și seringile în sacoșă, cu toate că există de ani de zile o hotărâre de guvern referitoare la modul în care pacienții care-și cumpără singuri medicamentele își pot cere banii înapoi. Un act oficial care confirmă neputința guvernului dar și că problemele din Ploiești nu sunt nici pe departe singulare. Cei care au asistat nepăsători la agravarea acestora nu sunt
