UPDATE: Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a fost anunţat, luni, de procurorii DNA, că este urmărit penal în dosarul privind licitaţiile trucate, urmând să fie chemat din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da o declaraţie, potrivit Mediafax.
Şeful Consiliului Judeţean Dolj este audiat, luni, la DNA, el fiind cercetat de procurori pentru abuz în serviciu.
Ion Prioteasa este audiat în dosarul în care sunt cercetaţi opt funcţionari ai instituţiei, care ar fi intervenit pentru adjudecarea unor licitaţii de către firme agreate, pentru care percepeau un "comision" din valoarea contractelor.Ion Prioteasa nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a venit însoţit de avocatul său, potrivit Mediafax.
Citeşte şi: Percheziţiile la Consiliul Judeţean Dolj, încheiate după 12 ore
Procurorii DNA au făcut în 11 decembrie, percheziţii la Consiliul Judeţean Dolj, de unde au ridicat zeci de cutii cu documente şi unităţi de calculator. Tot atunci au fost făcute percheziţii şi la locuinţa din Craiova a lui Ion Prioteasa.
Reprezentanţi ai CJ Dolj declarau, la finalul percheziţiilor, că nicio persoană nu a fost reţinută.
Preşedintele CJ Dolj arăta atunci, într-un comunicat de presă, că va pune la dispoziţia anchetatorilor toate documentele care îi vor fi solicitate.
Potrivit DNA, percheziţiile de la sediul Consiliul Judeţean Dolj au fost făcute în cadrul unui dosar în care sunt vizaţi opt funcţionari ai instituţiei, care ar fi intervenit în procedurile de atribuire a contractelor ce aveau ca beneficiari instituţia publică, direcţionându-le către firmele agreate, percepând în schimb un "comision" din valoarea contractelor".
Totodată, potrivit procurorilor, funcţionarii publici implicaţi ar fi aprobat şi avizat plăţi nejustificate, solicitate de firmele cărora le-au fost acor