Biletele pentru concertele pe care trupa rock Rolling Stones le va susţine în cadrul turneului mondial "On Fire", anul viitor, s-au epuizat în zece minute.
În martie 2014, Rolling Stones va avea o serie de concerte în Perth, Sydney, Melbourne, Hanging Rock, Brisbane (Australia) şi Auckland (Noua Zeelandă), iar Michael Gudinski, organizatorul turneului, afirmă că nu a fost surprins de reacţia rapidă a fanilor îndrăgitei şi renumitei trupe. De asemenea, în iulie, formaţia britanică a susţinut două concerte cu casa închisă, în Hyde Park din Londra, după ce a evoluat în cadrul Glastonbury Festival.
"Cel mai bun loc unde pot să fiu este scena. Fiţi pe fază (...), ne-am întors! Eu, Mick, Charlie, Ronnie şi câţiva prieteni vom cânta rock împreună", a spus Keith Richards, chitaristul formaţiei. The Rolling Stones, înfiinţată la Londra, în 1962, este una dintre cele mai renumite formaţii rock din lume, fiind alcătuită din Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts şi Ronnie Wood. The Rolling Stones a vândut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă şi a susţinut mii de concerte cu casa închisă.
În 2007, formaţia The Rolling Stones a concertat şi în România, în Bucureşti.
Biletele pentru concertele pe care trupa rock Rolling Stones le va susţine în cadrul turneului mondial "On Fire", anul viitor, s-au epuizat în zece minute.
În martie 2014, Rolling Stones va avea o serie de concerte în Perth, Sydney, Melbourne, Hanging Rock, Brisbane (Australia) şi Auckland (Noua Zeelandă), iar Michael Gudinski, organizatorul turneului, afirmă că nu a fost surprins de reacţia rapidă a fanilor îndrăgitei şi renumitei trupe. De asemenea, în iulie, formaţia britanică a susţinut două concerte cu casa închisă, în Hyde Park din Londra, după ce a evoluat în cadrul Glastonbury Festival.
"Cel mai bun loc unde pot să f